Diavolul e rău, recunosc, dar rău pentru el însuşi, nu pentru noi, dacă suntem cu băgare de seamă. Aceasta-i firea răutăţii, nu-i pericol decât acelora care şi-o însuşesc.
Dumnezeu a îngăduit înadins ca cei răi să fie amestecaţi cu cei buni. El n-a dăruit un alt pământ celor răi, şi a amestecat pe unii cu alţii, săvârşind astfel o lucrare de un mare folos. Cei buni îşi dovedesc vrednicia în mijlocul acelora care-i trag de la calea dreaptă spre rău. Căci „trebuie” – este zis – „ca să fie între voi rătăciri, ca acei statornici să se vădească printre voi”.
Iată pentru ce Dumnezeu a îngăduit pe cei răi în lume: ca astfel cei buni să capete o strălucire încă şi mai vie. Vedeţi de câtă învrednicire se pot ei bucura? Iar aceasta nu le vine de la cei răi, ci de la propria vrednicie…

Acelaşi temei este când e vorba despre diavol. Dumnezeu l-a îngăduit pentru a vă face mai băgători de seamă, ca să dea o mai mare strălucire luptătorului, o mai straşnică măreţie luptei.
Aşa că de vi se va spune: „Pentru ce Dumnezeu a îngăduit existenţa diavolului?” răspundeţi aşa: „Departe de a fi stricător celor veghetori şi băgători de seamă, diavolul le slujeşte, nu prin voia lui însăşi (care-i ticăloasă), ci ca urmare a vredniciei acestora, care scot din răutatea lui, ceea ce le trebuie”.
Când diavolul s-a oprit asupra   lui   Iov,   n-a  fost  cu   gândul   de   a-l   face   să strălucească încă şi mai tare, ci ca să-l doboare. Din pricina aceasta, a acestui gând şi a acestei năzuinţe, el era ticălos. Cu toate acestea nimic n-a stricat celui drept. Ba încă, acesta îşi dovedi şi mai tare vrednicia, aşa precum am arătat. Diavolul a dat dovadă de ticăloşie – cel drept de vrednicie…

                                                        Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia 2002

 

Leave a reply

required