Adesea călătoreşte omul, fără să ştie, pe drumuri pline de fiare sălbatice, sau de ucigaşi sau de altele ca acestea. Și atunci, îndeobşte se arată prin acestea purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că-l scapă de la o astfel de pieire, sau că, printr-o pricină oarecare, îl împiedică să pornească la drum, până ce trece fiara cea rea, sau că se întâlneşte cu cineva, care-l întoarce din drum. Și iarăşi, alteori, un şarpe cumplit zace în drum şi nimeni nu-l vede; şi nevrând Dumnezeu să cadă omul într-o asemenea ispită, face pe şarpe să şuiere dintr-o dată şi s-o pornească din loc, sau să-i iasă înainte târându-se; şi văzându-l, omul se mântuieşte pe el, ferindu-se.
Și cu toate acestea, omul nu e vrednic să scape, fiindcă ţine ascunse păcate, pe care numai el le ştie, totuşi, Dumnezeu, pentru milele lui îl mântuieşte. Şi iarăşi se întâmplă uneori să se dărâme o casă sau un zid, să cadă o piatră, şi cu zgomot să se prăvale din loc și în apropiere să fie oameni; atunci Dumnezeu, din iubire de oameni, porunceşte unui înger să sprijinească locul ca să nu cadă, până ce se duc de acolo oamenii, sau prin alte pricini îi face de se duc de acolo, ca niciunul să nu rămână dedesubt. Şi numai decât după plecarea lor, îngăduie Dumnezeu prăbuşirea. Şi dacă vreunul e prins sub dărâmături, îl face Dumnezeu să scape teafăr, şi cu aceasta îşi arată nemărginita mărire a puterii Sale.

                                                          Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 109

Leave a reply

required