Vremurile pe care a îngăduit să le trăim Dumnezeu sunt extrem de tulburi: neliniştea, dezorientarea şi confuzia clatină cele de nezdruncinat, dar acesta încă nu este sfârşitul. Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ. Şi nu uitaţi, copilaşi ai lui Dumnezeu, că răul este neputincios, iar noi suntem nemuritori, cu noi este Dumnezeu. La Dumnezeu nimeni nu este uitat, pronia Lui pe toţi îi călăuzeşte. Lumea este condusă de Dumnezeu, doar de Domnul şi de nimeni altcineva.
Acum, când s-a împuţinat simţitor numărul îndrumătorilor duhovniceşti şi credinţa oamenilor, Dumnezeu i-a dat umanităţii nişte călăuzitori neplăcuţi care vindecă, învaţă şi înţelepţesc: greutăţile vieţii – necazurile şi bolile. Mintea omului este perfidă, inima i-a devenit vicleană, fapt din cauza căruia lui îi vine greu să-şi controleze acţiunile, iar Dumnezeu, ştiind acest lucru, ne-a oferit un medicament amar pentru bolile noastre sufleteşti: bolile fizice. Aşa că rugaţi-vă, nu deznădăjduiţi.
Multe dispozitive tehnice i-a îngăduit Dumnezeu omului să inventeze şi le-au folosit multe persoane care ulterior au fost recunoscuţi sfinţi. Iar tehnică nu i-a împiedicat să-şi dea inimile în întregime lui Dumnezeu. Computerul se încadrează în aceeaşi categorie. Unii editează la calculator literatură religioasă, pe când alţii lucrează fărădelegi.
Folosind aceeaşi tehnică, unii se vor mântui, iar alţii pier încă de aici, de pe pământ. Aşa că nu vă temeţi, „acolo unde nu este frică “(Ps. 13,5). Trăiţi conform legii lui Dumnezeu şi daţi cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Aşa ne vom mântui.
Lucrul de care vreţi să fugiţi vă va găsi oriunde. Şi în pustietate, şi în oraş: noul sistem de evidenţă intră în exploatare. Nu ar trebui să fugim de computere (aceasta nu este decât tehnică), ci de propriile păcate. Noi însă nu facem acest lucru, ci le purtăm de grijă, le hrănim până la refuz şi trăim, desfătându-ne cu ele. Scriptura ne avertizează că vor veni vremuri grele, fiindcă oamenii vor fi mândri, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât de Dumnezeu (vezi 2 Tim. 3, 2-4). Nicăieri nu se pomeneşte de vreun pericol venit din partea tehnicii în sine. Dar ni se vesteşte că oamenii vor fugi de la apus la răsărit şi de la răsărit la apus şi că acesta lucru se va produce sub conducerea vrăjmaşului. Iar Dumnezeu este pretutindeni: şi în Luga, şi Kostroma, şi îşi va ajuta oriunde copiii.
Şi Sfântul nostru Sinod s-a pronunţat deja în privinţa noilor acte, înregistrate prin calculator. În momentul de faţă, aceste acte, în formă şi condiţiile actuale, nu prezintă vreun pericol pentru noi. Dar este indubitabil faptul că aceasta nu este decât una dintre etapele de pregătire a grozăviilor viitoare. Lămuriţi-vă şi nu uitaţi ce ne cere Dumnezeu: „dă-mi, fiule, mie inima ta” (Pilde 23, 26) – nu buletinul, nu adeverinţa de pensionar, nici cardul de impozite, ci inima. De aceasta trebuie să ne îngrijim neîncetat şi cu toată silinţa: cui îi slujim în viaţă, prin ce trăim. Dragostea, bucuria, pacea, milostivirea – indiferent de tipul sistemului de guvernare, nu vor fi date de ruşine de către Dumnezeu. Dar omul L-a uitat pe Dumnezeu şi duce o viaţă nedreaptă; dacă chiar şi în cazul slujitorilor altarului, televizorul şi tot soiul de dispozitive video au reuşit să înlocuiască rugăciunea şi Biserica, atunci credeţi-mă că mulţi deja poartă pecetea, chiar dacă au documente de tip vechi. Din cauza tuturor mizeriilor cu care se hrăneşte omul contemporan, el singur, benevol, îndrăgindu-le şi dorindu-le, nimic dumnezeiesc nu mai poate trece şi intră în om. Putem rezista grozăviilor viitoare doar printr-un sigur lucru: prin credinţa în Dumnezeu, prin viaţa ghidată de ea. Iar orice tulburare, zăpăceală şi confuzie de aceea pun stăpânire cu atâta putere pe vieţile noastre, fiindcă nu avem o credinţă vie, ne lipseşte încrederea în Dumnezeu. Toate aceste lucrări demonice vor expulza pacea duhului şi orice speranţă.
Tu însă vieţuieşte liniştit, roagă-te lui Dumnezeu şi ai încredere în El. Oare Dumnezeu nu ştie cum să-şi protejeze copiii de fiară cea cumplită? Numai inimile noastre să-I fie fidele Lui. Nu vom scrie vreo cerere de a ni se acorda vreun număr, iar dacă acesta ne va fi acordat fără acordul nostru, nu ne vom împotrivi. Or, am mai primit şi înainte buletine şi am fost cu toţii incluşi în sistemul de evidenţă de stat, aşa cum se întâmplă şi acum. Nu s-a schimbat nimic. Cezarului – ceea ce este a cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu.
Au venit vremurile când omul se poate mântui doar prin necazuri. Aşa că trebuie să ne închinăm fiecărei suferinţe şi să-i sărutăm mâna.
Cât tineret a ajuns la Biserică de la o viaţă dezmăţată, trecând prin ocultism, filosofie indiană şi yoga! Aceste cunoştinţe diavoleşti ei le-au adus cu sine şi în Biserică. Neavând nici putere, nici timp, iar adesea nici vreo dorinţă de a se elibera de sub stăpânirea îngrozitoare a răului, ei încep să inventeze, pe un fundament creştin, o credinţă nouă, nemaivăzută, unde sunt pe picior de egalitate şi adevărul, şi minciuna. Dar, conform Apostolului Petru: „mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor” (II Pt. 2, 21).
Vrăjmaşul neamului omenesc, ajutătorul şi călăuzitorul adevărat al acestor nefericiţi, preferă să stea în umbră. Religiile inventate prin inspiraţia să directă sunt acum nenumărate, dar vor fi şi mai numeroase: fiecare ţară are o confesiune proprie, iar mai târziu fiecare regiune, fiecare oraş va avea o confesiune proprie; vor veni şi vremurile cumplite când fiecare om, fiecare minte în parte, va avea o credinţă proprie. Nici necredinţa nu vrea să privească cu indiferenţă la prezenţa credinţei, ea nu se mulţumeşte cu ceea ce are. Ea urmăreşte să distrugă cu desăvârşire orice diferenţă de gândire, mai ales în ceea ce priveşte credinţa, existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului.
Dar cea mai periculoasă metodă actuală de luptă împotriva lui Dumnezeu şi de distrugere a Bisericii Ortodoxe este pervertirea creştinismului autentic şi înlocuirea lui printr-o formă falsă de creştinism. Evanghelia pe care o cunosc acum toţi a devenit obiectul interpretării personale, a re-exegezei, a diverselor calomnii pe baza Cuvântului lui Dumnezeu.
A fost o perioadă de timp care a favorizat acest lucru, credincioşii nu aveau cărţi pentru a se lămuri cu privire la adevăr, iar tagma slujitoare tăcea, fiind legată prin interdicţia tacită a stăpânitorilor lumii acesteia. Dar nici atunci nu a existat un asemenea torent de minciuni legate de Cuvântul lui Dumnezeu.
Acum, când cărţile bisericeşti şi tâlcuirile făcute de oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, inspiraţi de Sfântul Duh, sunt mult mai uşor de găsit decât pâinea cea de toate zilele, în special acum, asumându-şi calitatea de creştini, se strecoară în Biserică slujitorii eretici ai satanei. Ei propovăduiesc perfidia sub pretextul credinţei, pe antihrist sub numele lui Hristos şi, mascând minciuna sub chipul corectitudinii, prin viclenie distrug adevărul.
„Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Lc. 18, 8).
Au venit zilele când termenul de creştin este vehiculat peste tot, se deschid biserici mai numeroase decât numărul celor care se roagă în ele. Dar să nu ne grăbim a ne bucura. De cele mai multe ori acestea nu sunt decât nişte aparenţe, fiindcă în interiorul lor nu mai există duhul creştin, duhul dragostei, Duhul lui Dumnezeu, care izvorăşte şi dă viaţă, ci acolo domneşte duhul veacului acestuia – duhul neîncrederii, al răutăţii şi al separării.
Duhul înşelării şi învăţăturile demonice au pătruns deja în mod vizibil în mediul bisericesc. Slujitorii altarului şi poporul lui Dumnezeu îşi permit să ducă o viaţă după poftele inimii lor, rugându-se lui Dumnezeu şi practicând păcatul în mod simultan, fapt pentru care îşi primesc plata meritată. Dumnezeu nu îi mai ascultă, iar diavolul, nemaifiind legat de puterea lui Dumnezeu, lucrează prin cei înşelaţi de el toate faptele răutăţii lui.
Încă din primele secole ale creştinismului, Duhul lui Dumnezeu i-a avertizat pe cei de atunci că
„în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor “(I Tim. 4,1).
Acum apostazia se răspândeşte pe pământ. Omul, respingând binele şi alegând răul, conlucrează cu puterile întunericului în lupta împotriva lucrării lui Dumnezeu: existenţa vieţii pe pământ. Noi suntem martorii producerii acestor lucruri.
Iată ce pericol îngrozitor ameninţă lumea! Cum să trăim în această lume înnebunită de răutate? Ascultaţi-mă atent, dumnezeiescul Ignatie (Briancianinov) ne răspunde:
„Cei care se vor nevoi într-adevăr de dragul lui Dumnezeu, se vor ascunde cu înţelepciune de oameni şi nu vor săvârşi în prezenţa lor minuni şi semne. Ei vor merge pe calea lucrării pătrunse de smerenie şi în împărăţia lui Dumnezeu vor fi mai mari decât Părinţii care s-au proslăvit prin minuni”.
Dragii mei, aceste indicaţii sunt extrem de importante pentru noi! Feriţi-vă de zarvă, feriţi-vă de faptele făcute la vedere, feriţi-vă de tot ceea ce vă privează de smerenie. Acolo unde nu există smerenie, nu este şi nici nu poate fi vorba de lucruri cu adevărat plăcute lui Dumnezeu. Acum sunt vremurile când nu mai există îndrumători plini de har, cu o viaţă duhovnicească autentică. Acum este mai sigur să ne călăuzim prin intermediul Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi. Domnul şi în această situaţie îi vine în ajutor „turmei celei mici” care îl caută: cărţile Părinţilor purtători de Duh au văzut din nou lumina tiparului, devenind iarăşi accesibile pentru credincioşi. Lecturaţi lucrările Sfântului Ignatie Briancianinov, pătrundeţi în esenţa celor citite, şi uneltirile vrăjmaşului nu vor îndrăzni să se atingă de voi, cei care îi urmaţi sfaturile.
Iată un ultim cuvânt pentru noi, cei ce trăim vremuri atât de grele:
„Apostazia este îngăduită de Dumnezeu, nu încerca să o împiedici cu mâna ta neputincioasă… Îndepărtează-te, păzeşte-te pe tine însuţi de ea; aceasta este de ajuns pentru tine. Recunoaşte duhul timpului, analizează-l, ca în măsura posibilităţilor să eviţi influenţele lui “.
Dragii mei,
„îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh “(Ef. 6,11).
Iar Domnul ne va fi alături, El ne va fi ajutător.
Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016