Trăim într-o epocă în care predomină o stare generală de dezordine, tulburare, criză, de îndoială și collaps al ideilor, al principiilor, moravurilor și al tuturor fundamentelor. Obtuzitatea, lăcomia, saturația, înstrăinarea domnesc peste lume. Avem un elan spre iubirea de stăpânire, spre iubirea de sine, de slavă, de plăcere, de câștig și de arginți. Uriașe dezastre ecologice pe întreaga planetă nenorocesc viața oamenilor. Drepturile nescrise ale omului funcționează adeseori pe baza obligațiilor fundamentale ale oamenilor. Domină principiul antievanghelic „Este mai fericit a lua decât a da”. Principiile morale, temeiurile raționale și vechile valori sunt serios puse la îndoială. Sunt promovate minorități speciale bolnave, corupții dezgustătoare. Ne aflăm la împlinirea profeției Marelui Antonie: „Va veni o vreme când nebunii îi vor numi pe cei înțelepți nebuni și invers”.
Pe de altă parte, Biserica a încetat din lucrarea ei în filantropie. Nu fiindcă nu  este una dintre lucrările ei, dar nu este singura și principala ei lucrare. Lucrarea aceasta o face și ministerul protecției sociale (sau cum s-o mai fi numind acum), care , desigur, nu o face întotdeauna, o face și o asociație, și un mason, și unul de altă religie, ba încă și un ateu. Tinerii noștri însă nu cer și nu așteaptă de la Biserică bani și pâine, ci un înțeles profund și un scop drept în viață. Să afle pentru ce trăiesc și unde se duc, de ce există, de ce s-au născut și de ce mor. Sunt foarte obositoare predicile teologilor pe care nu li le-a grăit Dumnezeu, propovăduirile stereotipe, moralizările bombastice, sterpele vorbării retorice, învățăturile fără o interacțiune personală.
În societatea contemporană lipsește comuniunea persoanelor. Predomină din păcate lipsa comuniunii și a înțelegerii, singurătatea și răceala. Relațiile omenești sunt foarte conflictuale, dominatoare, pizmașe, ipocrite, false, pângărite. Nu mai există înțelegere reciprocă, o perihoreză a persoanelor, un respect reciproc. Dacă aceste relații omenești nu sunt în Hristos, în adevăr, în dragoste, au cu siguranță o dată precisă a încheierii lor. Fără Hristos între persoane nu există înțelegere, toleranță, răbdare, cedare. Soții, frații, prietenii, colegii nu mai pot să se afle împreună, să meargă împreună, să se întâlnească, să discute și să se înțeleagă fără Hristos.
Fiecare persoană umană este unică, sfântă și irepetabilă în toată istoria universală a umanității. Fiecare persoană este cu totul diferită și are nevoie de un respect special. Toate persoanele sunt plăsmuite după chipul lui Dumnezeu. Nu poate deci niciodată să nu fie vrednice de respect și vrednice de cinste. Diferența, neasemănarea, specificitatea formează în final o uimitoare simetrie. Întâlnirea și înțelegerea persoanelor constituie o împlinire reciprocă și o sinteză armonioasă. Nu există doi oameni care să fie identici, nici nu pot să existe. Și totuși prin dragoste și smerenie pot să se întâlnească și să se identifice.

                                                               Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Editura Εν πλω, Atena, 2011

Leave a reply

required