Scrie Fericitul Augustin această istorie, zicând: Fratele meu Ghenadie, doctorul cel slăvit, s-a deprins din tinereţe a fi milostiv şi mult îndurat către săraci, precum însuşi mi-a povestit. Şi i-a venit lui o îndoială de la urâtorul binelui, vrăjmaşul, gândind: „Oare mai este altă viaţă după moarte ?” Şi aşa petrecea întristat.
Însă, milostivul Dumnezeu, nevrând să piară lucrătorul faptelor bune, a iconomisit în acest chip: Odată, culcându- se el pe patul său, ca să se odihnească, i s-a arătat în somn în tânăr preafrumos şi i-a zis lui: „Vino după mine!” Şi, mergând după dânsul, l-a dus pe el într-o cetate, unde se auzeau preaminunate cântări. Şi a întrebat pe tânărul care îl purta: „Ce este aceasta ?” Şi i-a răspuns lui: „Aceasta este cântarea şi veselia sfinţilor lui Dumnezeu”. Şi după aceasta şi-a venit în sine şi s-a deşteptat. Iar vrăjmaşul, iarăşi, îi zicea, prin gând, că acestea sunt nişte năluciri. Deci, culcându-se a doua noapte, întristat, iarăşi i s-a arătat lui acelaşi tânăr şi l-a întrebat: „Oare mă cunoşti?” Iar el a răspuns: „Tare bine te cunosc”. Şi l-a între-bat: „Dar unde m-ai văzut?”
Şi i-a zis Ghenadie: „Nu de mult te-am văzut, că m-ai dus şi m-ai purtat într-o cetate, unde se auzeau cântări dulci şi veselii”. Şi l-a întrebat: „în ce chip m-ai văzut, în somn sau aievea?” Şi i-a răspuns: „în somn”. I-a zis tânărul: „Bine ai grăit, că şi acum, în somn mă vezi”. Şi a răspuns Ghenadie: „Ştiu, cu adevărat, că şi acum în somn te văd”.^ Deci, l-a întrebat îngerul: „Unde dar este acum trupul tău? A răspuns: „În cămara mea”. L-a întrebat iarăşi: „Au ştii tu că acum ochii tăi sunt închişi şi fără simţire în trupul tău şi nu văd nimic?” I-a răspuns: „Ştiu tare bine”. Iar el i-a zis: „Deci dar, cu care ochi mă vezi tu acum şi priveşti la mine?” Ghenadie sta uimit şi nu ştia ce răspuns să dea. Îngerul a început a-l dojeni şi a-l învăţa, zicând: „Ochii tăi cei trupeşti acum sunt nesimţitori şi nu pot să vadă. Iar aceştia, cu care priveşti la mine, sunt alţi ochi, şi când vei muri, atunci fără ochii cei trupeşti ai să vezi şi ai să vieţuieşti şi toată ştiinţa şi cunoştinţa o să ai. lată, de acum, să pui început bun şi să nu te mai îndoieşti de viaţa cea de după moarte”. Şi, zicând acest cuvânt, îngerul s-a făcut nevăzut, iar el s-a trezit. Şi de atunci până la moartea sa, n-a mai avut nici o îndoială în inima sa.
Iarăşi, asemenea acesteia, ne istoriseşte Fericitul Augustin, zicând: Am auzit de la Mihail însuşi că i s-a întâmplat a auzi aceasta de la unchiul său, ce se chema tot Mihail, care, iubind mult filozofia, se îndeletnicea mult cu învăţăturile lui Platon şi cu alte asemenea filosofii şi câştigase mare prieteşug cu Marsilie, bărbatul cel prea învăţat şi sporit în faptele cele bune. Şi aceştia doi, Mihail unchiul şi Marsilie, de multe ori se îndeletniceau cu vorbe adânci filosofeşti. Iar odată, după obicei, intrând iarăşi în noime adânci filosofeşti şi întrebându-se, Marsilie a adus vorba şi despre viaţa cea fără de sfârşit, ce are să se descopere după mutarea cea de aici. Şi din multa vorbă ce a fost, au venit la atâta neînţelegere, că au dat mâna unul cu altul şi cu jurământ au întărit, că oricare din ei va muri mai înainte, să vie să se arate celui ce a rămas, spre mai bună încredinţare. Şi a mers Marsilie la locul său, în cetatea Florenţa. Şi a trecut vreme îndelungată. Odată, Mihail, îndeletnicindu-se în învăţăturile sale acasă, deodată a auzit o alergare de cal, care a stat lângă uşa lui. Şi s-a auzit glas, strigând: „Mihaile, Mihaile, toate cele vorbite de noi sunt adevărate, adevărate”. Şi, sculându-se, Mihail a deschis fereastra şi a văzut pe un bărbat îmbrăcat tot în alb şi căIare; şi cum l-a văzut Mihail, îndată a întors calul şi se ducea. Şi a început a striga Mihail după dânsul, zicând: „Marsilie, Marsilie”. Şi s-a făcut nevăzut. Şi Mihail s-a înfricoşat foarte de aceasta. Şi, începând a cerceta cu de-amănuntul despre Marsilie, a aflat, că în ziua şi ceasul acela în care i s-a arătat, Marsilie s-a mutat către Domnul, în cetatea Florenţa. După aceea, Mihail lăsând deşarta filosofie, se îngrijea de viaţa cea veşnică.
Călăuză în Istoria Vieţilor Sfinţilor Ortodoxiei