Era o adevărată bancă care împrumuta tuturor fără dobândă şi fără deosebire. Astfel, îi uşura şi îi ajuta pe săraci în acei ani grei. Pe deasupra, plătea din banii săi meşteri pe care îi punea să repare drumurile şi caldarâmurile satului. Îmbrăca copii săraci şi dădea zestre fetelor orfane. A donat şi un teren pe care mai apoi s‑a construit şcoala cea nouă, precum şi un alt teren de 14 pogoane împreună cu un teren arabil, pentru ca şcoala să aibă venituri. De aceea la înmormântarea sa a fost petrecut cu cinste de către toată şcoala. În semn de recunoştinţă au depus la mormântul pururea‑pomenitului binefăcător o cunună de flori, iar fotografia sa au pus‑o în şcoală.
Bătrânul Hristu nu a dobândit copii. L‑a înfiat pe nepotul său Ioan şi i‑a lăsat poruncă cu limbă de moarte să dea bisericii în fiecare an o cantitate de grâu. Cât timp a trăit, a ajutat în ascuns Biserica. Îşi dorea ca nepotul său să devină medic, pentru a‑i consulta gratis pe bolnavii satului.
Bătrânul Hristu nu s‑a străduit să‑şi sporească bogăţia, dând banii săi cu dobândă, cumpărând imobile şi făcând tranzacţii, ci numai să‑i ajute pe săraci. Datorită vremurilor grele de atunci şi‑a pierdut averea, dar a înfruntat aceasta fără să murmure până la sfârşitul vieţii sale.
Faptele bune rămân şi sunt răsplătite de Dumnezeu. Bătrânul Hristu „a răscumpărat păcatele sale prin mila către cei săraci”. Satul întreg îi este recunoscător şi la înmormântarea sa toţi sătenii au spus „Dumnezeu să‑l ierte!”. Cu el s‑a împlinit cuvântul din Psalmi: „Împărţit‑a, dat‑a săracilor, dreptatea lui rămâne în veac.”
http://marturieathonita.ro