Cobor adânc în inima mea, spre a vedea cine sălăşluieşte într-însa în afară de mine şi de Tine, o, Dumnezeule Veşnic! Şi mă umplu de teamă, aflând legiuni de străini luptând pentru părticele din inima mea. Am aflat tot atâţia în inima mea pe cât timpul cuprinde suflete omeneşti şi neomeneşti de la căderea lui Adam.
Şi atunci am înţeles de ce inima mea a obosit şi nu Te poate primi nici pe Tine, nici pe mine, în cămările sale, ci în schimb ne împinge spre cele din afară, împingându-şi proprietarii în afară, spre marginea proprietăţii lor. Chiar înainte de a fi ieşit din pântecele maicii mele, lumea cu dorinţele ei sălăşluia în mine.
Obişnuiam să plătesc scump şi prea scump pentru orice linguşire a lumii. Îmi rupeam mereu câte o bucăţică din inimă şi i-o ofeream drept răsplată, până când în cele din urmă mi-am dăruit întreaga inimă lumii, iar linguşelile au început să devină obositoare pentru mine. Bătrânii mi se plâng de anii lor, spunând: „Inima noastră a îmbătrânit sub povara multor ani”. Cu adevărat, bătrânilor, inima voastră n-a îmbătrânit sub povara multor ani, ci sub povara multor dorinţe.
Şi aşa, când singur îmi povăţuiesc inima, îi spun: Desparte-te de ziua de ieri, fiindcă ea s-a rupt deja de tine, toate acele obiecte de care dorinţele tale erau legate de ziua de ieri, nu mai există azi. Unele dintre ele s-au schimbat, pe altele boala le-a desfigurat, şi altele deja au murit. Nici obiectele dorinţelor voastre de mâine nu există.

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida şi Jicea, Rugăciuni pe malul lacului, traducere din limba engleză de Paul Bălan, Editura Anestis, 2006, pp. 90-91

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.