Întrebă cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: “Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Iar părintele i-a răspuns: “Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac”. Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor, iar în starea de păcat în care trăieşte lumea, este imposibil să nu existe boli grele. A încerca să vindeci unele boli fără a dezrădăcina păcatul este echivalent cu a acoperi o rană cu puroi, să o faci frumoasă pe deasupra şi să spui că totul este bine. Asta ar însemna să vindeci trupul, iar sufletul nu. Este o nebunie: întreţinem corpul, spunem că este frumos, iar pe dinăuntru este stricat.
Din această cauză, atunci când cineva se îmbolnăveşte, înainte să meargă la doctor i se spune să meargă la preot să se spovedească. Nu numai pentru că o operaţie poate să fie fatală, ci şi din cauză că trebuie înlăturată o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu de o formalitate, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, şi de care poate noi nici nu ne dăm seama. Afară de păcatele evidente ale desfrânării, lăcomiei şi mâniei, putem să fi avut păcate prin care să fi supărat pe Dumnezeu, iar noi nici să nu ne dăm seama: poate am nedreptăţit pe cineva, am supărat vreun preot, am fost blestemaţi de vreun părinte trupesc sau Doamne-fereşte duhovnicesc, am ocărât vreo văduvă săracă, vreun copil orfan, sau alte păcate pe care trebuie să le căutăm. Problema este că, odată cu trecerea mai multor ani, unii nici nu mai pot să-şi amintească păcatele respective, mai ales dacă nici nu au conştientizat atunci când le-au făcut. De aceea nu le rămâne decât să-şi ducă canonul prin boala ce o suferă, iar la spovedanie să spună că-i pare rău pentru cele ce a greşit, şi nu şi-a dat seama.
Am mai spus că o cauză a bolilor este şi industrializarea lumii, schimbarea lucrurilor sănătoase făcute de Dumnezeu. De aceea, atunci când ne spovedim, să spunem că ne pare rău şi pentru părtăşia noastră, a tot ce se întâmplă rău în jurul nostru. Proorocul Iezechiel spune că Dumnezeu va pedepsi pe toţi cei care nu plâng “din cauza multor ticăloşii care se petrec” în jurul lor (cf. Iezechiel 9, 4-6).
De aceea, să plângem pentru păcatele noastre, dar şi pentru toată degradarea aceasta a lumii, şi depărtarea ei de la Dumnezeu. Însă, să nu plângem arătând cu degetul, ci conştientizând că avem şi noi partea noastră de vină pentru ceea ce se întâmplă în jur şi conştientizând că suntem părtaşi cu această nebunie a modernizării lumi, prin faptul că folosim şi noi produsele industrializării şi ale tehnologiei noi, care va fi vinovată de distrugerea planetei.

                                    Singhel Ioan Buliga, Provocările creştinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumeniţa, 2012

Leave a reply

required