M-am întrebat şi eu: de câte ori trebuie să zică cineva „Doamne miluieşte-mă” ca să-l miluiască Dumnezeu? Şi m-am gândit la fiul risipitor, de pildă. Fiul risipitor când s-a întors şi-a făcut întâi o socoteală: „Mă voi duce la tatăl meu şi voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta, nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeşte-mă ca pe unul din slujitorii tăi”. Şi când s-a apropiat de casă, tatăl l-a văzut de departe şi a alergat înaintea lui şi a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Deci nu l-a pus în studiu, să zică: să vedem ce face acesta acum când se întoarce, să vedem ce zice, să vedem cum se prezintă. De ce nu l-a pus în studiu? Pentru că nu era cercetător ştiinţific, ci era tată, şi inima de tată îl înghesuia să-l primească. Noi credem că Dumnezeu e Tatăl nostru. Când l-a primit a început să zică: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Nu a mai zis şi „primeşte-mă ca pe unul din slujitorii tăi”, cum şi-a făcut el socoteala. Şi tatăl său nu a zis: zi de vreo sută de mii de ori aşa, că apoi te iert. Deci noi trebuie să avem încredinţarea că Dumnezeu ne miluieşte. Dar zicem „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” de atâtea ori de câte putem să zicem, deşi nu cred că la sfârşitul vieţii va zice Dumnezeu către mine: tu mai puteai să zici de un milion de ori şi nu ai zis. Nu cred lucrul acesta. De ce? Pentru că aceasta e o metodă de îmbunătăţire sufletească, nu o metodă de a cere mila lui Dumnezeu în înţelesul acesta că numai atunci ţi-o dă Dumnezeu dacă ai zis de nu ştiu câte ori.

                                                                                        Arhim. Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, 2007, p. 71

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.