Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Dintru început, să observăm că aceasta cerere uneşte două componente care se întreţesc: iertarea păcatelor noastre şi iertarea păcatelor comise împotriva noastră. Hristos Domnul spune: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, iartă-vă şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15). Aici, în această împletire, în această relaţie, se află şi misterul profund al iertării cerute în Rugăciunea Domnească. […] Legea cea mai profundă a vieţii nu constă numai în a nu face răul, ci în a face binele – ceea ce înseamnă, în primul rând, a-l accepta pe celălalt, a realiza unitatea fără de care până şi cea mai paşnică societate poate deveni un iad autentic. În esenţă, acesta este cel mai mare păcat dintre toate şi pentru iertarea lui ne rugăm noi în cea de-a cincea cerere cuprinsă în Rugăciunea Domnească.
Dar pentru a considera că cele expuse mai sus reprezintă un păcat şi pentru a cere iertare pentru acest păcat, e necesar să recunoaştem lipsa de armonie cu ceilalţi şi să facem efortul de a depăşi această deficienţă a noastră –  ceea ce deja implică iertarea lor. Iertarea este o acţiune mistică ce restaurează o plinătate pierdută, aşa încât bunătatea să poată domni din nou în noi înşine; iertarea nu e o lucrare ce ţine de lege, ci de etică. Din punct de vedere legal, oricine mă lezează trebuie pedepsit – şi, până când nu va fi pedepsit, nu se va împlini legea, în timp ce din punct de vedere al conştiinţei, încălcarea legii morale nu necesită o reparaţie legală, ci necesită restaurarea unităţii şi a iubirii, ceea ce nu poate realiza nici o lege din lume. Numai iertarea reciprocă are această putere. Dacă ne vom ierta unii pe ceilalţi, atunci şi Dumnezeu ne va ierta pe noi. Numai această iertare reciprocă, repet, a noastră faţă de semenii noştri şi a lor faţă de noi, la care se adaugă iertarea lui Dumnezeu faţă de noi, ne va putea purifica temeinic conştiinţa; numai astfel va putea domni lumina în lume. În adâncurile sale, fiecare om e însetat de o asemenea purificare şi o caută din toate puterile.

                                                             Pr.  Alexander Schmemann, Tatăl nostru, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, pp. 63 – 68

Leave a reply

required