Ce altceva este trupul porcesc decât a lăsa pântecele fără hotar şi a-l umple pururea şi a nu avea vreme rânduită anume pentru trebuinţa trupului, cum au fiinţele cuvântătoare [deoarece, în cazul animalelor, instinctul le limitează consumul de mâncare şi de apă]. Şi ce se naşte din aceasta? De aici se naşte îngreuierea capului şi multă greutate a trupului împreunată cu slăbirea umerilor. Apoi nevoia de a părăsi liturghia (slujirea lui Dumnezeu).
Căci se iveşte o lene de a face mătănii în timpul ei; o nesocotire a închinăciunilor obişnuite, o întunecare şi o răcire a cugetării; o minte îngroşată care nu poate desluşi nimic din pricina tulburărilor şi a multelor gânduri întunecate; o negură groasă şi întunecoasă întinsă peste tot sufletul; multă trândăvie în tot lucrul lui Dumnezeu, ba şi în citire, datorită faptului că acela nu gustă dulceaţa cuvintelor lui Dumnezeu; multă nelucrare a celor de trebuinţă; o minte nestăpânită şi împrăştiată peste tot pământul; mult must adunat în toate mădularele; închipuiri necurate în timpul nopţilor, pricinuite de năluciri spurcate şi de chipuri necuvenite ce stârnesc o poftă care trece în suflet şi-şi împlineşte în suflet voile ei în chip necurat. […]
Dulceaţa gâdilirilor pricinuieşte în tot trupul lui o înfierbântare neîncetată şi de nesuportat. In el se ivesc gânduri amăgitoare care dau chip unei frumuseţi în faţa lui şi îl stârnesc în tot timpul şi îi gâdilă mintea prin vorbirea lor închipuită. Şi se împreună cu ele prin îndeletnicirea cu ele şi prin poftirea lor, deoarece i s-a întunecat puterea de deosebire. Şi aceasta este ceea ce a spus prorocul: „Aceasta este răsplata surorii Sodomei care, desfătându-se, a mâncat pâinea până la saturare”; şi celelalte (Iezechiel 16,48). Dar şi aceasta s-a zis de către un oarecare mare înţelept: că dacă cineva hrăneşte trupul său spre desfătare multă, pricinuieşte război sufletului său. Şi dacă apoi îşi vine în sine şi se sileşte să se stăpânească, nu poate, datorită înfierbântării covârşitoare a mişcărilor trupului şi a silei de nestăpânit a aţâţărilor şi a gâdilirilor care robesc sufletul voilor lor”.
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, Cuvântul XXVI, p. 144-145, în Filocalia, vol. X, traducere, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae