Văd că mulți au un astfel de obicei în biserică; se sârguiesc să vină la biserică cu haine curate, cu mâinile spălate; dar ca să se înfățișeze cu sufletul curat înaintea lui Dumnezeu nu suflă nimeni vreun cuvânt! Și spun lucrul acesta nu ca să vă opresc să vă spălați mâinile sau gura, ci că vreau să vă spălați așa cum se cuvine, nu numai cu apă, ci, în loc de apă, cu virtuți. Gura se murdărește cu defăimări, blasfemii, certuri, cuvinte pline de mânie, cuvinte de rușine, râs și glume.
Dacă te știi că nu rostești nici una din acestea, nici nu ești murdărit cu această murdărie, îndrăznește de vino la biserică; dar dacă te-ai întinat de nenumărate ori cu aceste pete, pentru ce te ostenești degeaba clătindu-ți limba cu apă, dar purtând pe ea această murdărie vătămătoare și ucigătoare?
Spune-mi, dacă ai avea în mâini murdărie și noroi, ai îndrăzni, oare, să te rogi? Nicidecum! Și totuși nici una nu-i vătămătoare, pe când acelea sunt pierzătoare. Pentru ce, dar, în cele indiferente ești evlavios, iar în cele oprite, fără nici o grijă?
Ce vrei să spui?, aș putea fi întrebat. Nu trebuie să mă rog?
Trebuie, dar nu murdar, nici cu un astfel de noroi pe tine.
Dar dacă mă murdăresc, ce să fac?
Curățește-te!
Cum, în ce chip?
Plânge, suspină, dă milostenii, cere-ți iertare de la cel pe care l-ai supărat, împacă-te cu el, curățește-ți limba, ca să nu mânii mai mult pe Dumnezeu.”

                                             Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 595

Leave a reply

required