Dacă Dumnezeu este iubire, şi omul trebuie să fie iubire, căci numai aşa se poate asemăna cu Dumnezeu. Cum e Dumnezeu iubitor de oameni, şi omul trebuie să fie iubitor de oameni. Cum e Dumnezeu milostiv, aşa trebuie să fie şi omul, pentru că în Pilda samarineanului milostiv ni se arată calea împlinirii poruncii date de Dumnezeu, de a-l iubi pe aproapele.
Aproape al celui căzut între tâlhari a fost samarineanul milostiv, care a avut milă de el, care i-a legat rănile, care a turnat pe ele untdelemn şi vin, care l-a dus la o casă de oaspeţi, care a purtat grijă de el, care i-a dat doi dinari gazdei. De ce? Pentru că a avut milă de el, milă izvorâtă din iubire; pentru că l-a iubit, deşi era un om străin, un om la care nu s-ar fi gândit mai înainte; pentru că nu-l cunoştea. Şi totuşi i-a oferit ajutor necondiţionat, şi totuşi a avut bucurie (desigur, din iubire) din faptul că l-a ajutat.
Şi să ştiţi că samarineanul milostiv a dat din prisosul lui! N-a dat din ceea ce îi era lui necesar, ci din ceea ce avea el prisoselnic a dat ceva. Dacă toţi credincioşii noştri ar da ceva din prisosul lor, s-ar împlini multe lipsuri din lumea aceasta.

                     Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 32-33

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.