Ca să se înspăimânte, Pavel a zis: „Dacă vă mâncaţi între voi şi vă sfâşiaţi unii pe alţii, băgaţi seama să nu vă distrugeţi laolaltă”. N-aţi înfipt dinţii în carnea altuia, ci i-aţi înfipt bârfirea în suflet, aţi sfâşiat prin relele voastre judecăţi, aţi pricinuit mii de rele – şi vouă înşivă şi celui bârfit şi multor altora.
Căci, defăimând pe aproapele, aţi înrăit pe cel ce va asculta; dacă-i păcătos, numaidecât îşi va afla tovarăş întru păcat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greşeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgească de mândrie. Mai mult, veţi strica prin aceasta însăşi obştei Bisericii, căci cei care va ascultă, nu vor judeca numai pe cel care a păcătuit, ci îşi vor extinde dojanele asupra întregii obşti creştineşti.
Nu auzim pe cei necredincioşi zicând că acela sau celălalt este neruşinat şi stricat?
În loc de a învinui pe cel ce a furat, ei au bănuieli asupra tuturor creştinilor,   între   altele,   pricina   sunteţi   că   slava   lui Dumnezeu este batjocorita. Pe cât buna noastră purtare slăveşte numele Domnului, pe atât greşelile noastre Îl batjocoresc şi-L jignesc. Apoi, aţi necinstit pe cel despre care vorbiţi de rău, şi făcându-vi-l duşman. Pe urmă, v-aţi învrednicit de pedeapsă şi amestecându-vă în treburi care nu vă privesc de loc.
Să nu veniţi să-mi spuneţi: „Sunt bârfitor doar când spun lucruri neadevărate”. Chiar de veţi spune adevărul, vorbind de rău de altul, tot greşeala este. Fariseul din evanghelie spunea adevărul, vorbind rău de vameş, dar aceasta nu-i aducea nici o acoperire…
Şi nu mă adresez numai bârfitorilor.
Pe cei care aud pe alţii bârfind, îi rog să-şi astupe urechile şi să meargă pe urma vorbelor profetului, care zice: „Pe cel ce în taina vorbea rău de aproapele lui, l-am alungat”. Ziceţi aproapelui nostru: „Vreţi să daţi cuvânt de încuviinţare cuiva sau să-i aduceţi lauda? Iată deschid urechile mele ca să vă primesc cuvintele, ca pe o bună mireasmă. Ci, de vreţi să spuneţi de rău, nu mai las cuvintele să intre, căci nu pot primi gunoiul şi tina”.
Ce am învăţa dacă aflu că acela sau altul e rău? Pentru că aceasta nu poate decât să-mi strice şi să-mi aducă o grea paguba.
Aşadar, să ne îndeletnicim cu treburile noastre, căci vom avea de dat socoteală de greşelile noastre – vieţii noastre înşine să-i dăm băgarea noastră de seamă, iscoditoare şi cercetătoare. Care va fi acoperirea noastră, şi la ce bunăvoinţa vom fi îndreptăţiţi, dacă în faptele noastre ne pripim îndeletnicindu-ne cu cercetarea faptelor celorlalţi?
Să te apleci trecând, ca să priveşti în casa străină, ispitind ce se petrece în ea, e lucru de ruşine şi nedemn, e tot ce poate fi mai josnic.
Ceea ce e încă şi mai ciudat, e ca acel ce se poartă astfel şi nu-şi văd de loc de ale lor, când zic o vorbă pe care n-ar fi trebuit s-o spună, poftesc pe cei ce ascultă, să nu cumva să spună acestea altora şi-l pun chiar să jure. Prin aceasta ei lasă bine să se vadă că a săvârşit o faptă vrednică de ocară. Căci dacă doreşti ca cineva să nu spună altuia ceea ce a auzit de la tine, cu mai mult temei trebuie să deprinzi discreţia.
Ţineai taina bine dosita – şi numai când ai trădat-o, cugeţi că trebuie să fie bine păstrată. Dacă vreţi să nu fie dată în vileag, nu o spuneţi voi mai întâi. Când ai spus secretul altcuiva, te trudeşti zadarnic cerându-i, sub jurământ, să vegheze bine asupra celor spuse de tine (…)
E cu neputinţă ca un bârfitor, ispitind faptele altuia, să ia seama vreodată asupra propriei lui purtări. Tot zelul îl pune să afle lucruri despre alţii, iar treburile proprii sunt lepădate nepăsării şi izbeliștei.
Dacă, fără încetare, cugetam la păcatele altuia, când mai avem vreme să ne îndeletnicim cu ale noastre?

                                                                                                                                                                  Sfântul Ioan Gură de Aur

Leave a reply

required