Povestit-a fericitul Zosima că odată a șezut puțină vreme în lavra lui avva Gherasim și avea acolo pe unul iubit. Deci, într-o zi șezând noi și grăind pentru folos, a venit pomenire de cuvântul acela care a zis avva Pimen, ca cel ce se prihănește pe sine, în tot locul află odihnă. Asemenea și de cuvântul care a zis avva muntelui Nitriei. Că întrebat fiind: ce ai aflat mai mult în calea aceasta, părinte, el a răspuns: a se prihăni și a se defăima pe sine totdeauna. Pe care cuvânt l-a și adeverit cel ce l-a întrebat, zicând: altă cale nu este, fără numai aceasta. Deci, pomenind noi de acestea, ziceam între noi minunându-ne, câtă putere au cuvintele sfinților. Cu adevărat, orice au grăit, din lucru și din adevăr au grăit, precum a zis marele Antonie. Și pentru aceasta sunt puternice, pentru că s-au grăit de cei ce erau în lucruri, precum poruncește un înțelept zicând: pe cuvintele tale să le adevereze viața. Acestea vorbind noi între noi, a zis acela: și eu am încercat cu lucrul aceste cuvinte și odihna care se face prin lucrarea lor. Că odată aveam în lavra aceasta iubit cu adevărat pe un diacon care nu știu de unde a luat prepus asupra mea pentru un lucru care îi aducea lui scârbă. Deci a început a se purta către mine cu posomorâre. Iar eu văzându-l pe el posomorât asupra mea, l-am întrebat ca să știu pricina scârbei. Iar el mi-a zis: lucrul acesta l-ai făcut și pentru aceasta sunt mâhnit asupra ta. Iar eu neștiind în sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea acela că am făcut, îl încredințam că n-am nicidecum știre de lucrul acela. Iar el nu se pleca, ci mi-a zis: iartă-mă, nu cred! Deci, ducându-mă la chilie, mă încercam pe mine mai cu deadinsul, de am făcut un lucru ca acesta și nu aflam. După aceea l-am văzut pe el ținând sfântul potir și împărtășind pe frați și l-am încredințat pe el cu aceasta, zicând: nu mă știu să fi făcut ceea ce zici. Și nici așa nu s-a plecat. Deci iar venindu-mi întru sine și aducându-mi aminte de cuvintele acestea ale sfinților părinți și crezându-le cu adevărat, am întors puțin gândul; și am zis întru sine: diaconul cu adevărat mă iubește și în dragoste pornindu-se, mi-a arătat ceea ce avea inima lui pentru mine, ca să mă trezesc și să nu mai fac acest lucru. Însă, ticăloase suflete, de vreme ce zici că nu ai făcut acest lucru, adu-ți aminte de celelalte rele care ai făcut și nu le ții minte și socotește, că, precum cele ce ai făcut ieri și alaltăieri le-ai uitat, așa și acest lucru, l-ai făcut și l-ai uitat. Deci, din gândul acesta mi-am plecat inima așa, cum că, cu adevărat l-am făcut și l-am uitat, ca și pe cele mai dinainte. Apoi am început să mulțumesc lui Dumnezeu și diaconului că printr-însul m-am învrednicit să-mi cunosc greșeala și să mă pocăiesc pentru dânsa. Deci sculându-mă cu astfel de gânduri, m-am dus la chilia diaconului, ca să-i fac lui metanie și să cer iertăciune, precum și să-i mulțumesc. Și stând lângă ușă, am bătut într-însa. Și acela deschizând și văzându-mă, mi-a pus îndată întâi el metanie, zicându-mi: iartă-mă, că de draci am fost batjocorit, bănuindu-te pentru lucrul acela! Căci cu adevărat m-a încredințat Dumnezeu, că tu cu nimic nu ești părtaş la acest lucru, nici nu știi câtuși de puțin pentru el. Dar începând și eu să răspund pentru acesta și să-l încredințez, acela mi-a tăiat cuvântul zicând: nu este trebuință! Deci a adăugat fericitul Zosima zicând: iată smerenia cea adevărată, cum a arătat-o pe ea inima celui ce o iubește! Căci nu numai ca nu s-a smintit asupra diaconului, una, că a presupus pentru dânsul ceea ce nu știa și fără de cuvânt s-a scârbit asupra lui iar alta, că nu a primit încredințările lui, care în așa fel erau, că puteau să plece și pe un vrăjmaș, și cu cât mai vârtos pe un prieten adevărat. Nu numai dar pentru aceasta nu s-a smintit, precum am zis, ci și asupra sa și-a luat greşeala care n-a făcut-o, socotind cuvântul aceluia mai vrednic de credință decât inima sa și nu numai atâta dar s-a ispitit a se pocăi înaintea lui, și-i mulțumea că printr-însul s-a izbăvit de păcatul pe care nicidecum nu-l știa.

                                                                                         Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 82-83

Leave a reply

required