„Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Rom. 12, 2)
Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an la 29 iunie/12 iulie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfinţilor și întru tot lăudaților Apostoli, mari învăţători ai credinţei şi pocăinţei, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la slujba de Sărbătoare.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cei doi stâlpi ai Bisericii care au edificat prin lucrarea lor misionară Trupul tainic al lui Hristos în lume. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special, printr-o perioadă de post consacrată lor, cuprinsă între Duminica Tuturor Sfinţilor și data lor de prăznuire. Ei sunt sărbătoriți de Biserică în aceeaşi zi pentru că sfârşitul lor martiric, conform tradiţiei Bisericii, a avut loc la 29 iunie/12 iulie, anul 67, în timpul persecuţiilor împăratului Nero împotriva creştinilor. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetăţean roman, i-a fost tăiat capul.
Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântului Apostol Petru, Mântuitorul i-a spus: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Mt. 16, 17-18). Iar pe Sfântul Apostol Pavel, Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit vas ales, „care va purta numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (F. A. 9, 15)
Sfinţenia nu este un ideal abstract, ci este părtăşia la chemarea cerească ce ni se adresează. Astfel, fiecare putem să ne regăsim în chipurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care ne-au lăsat viaţa lor şi bogăţia cuvintelor din care să ne hrănim, după cum ne îndeamnă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Dacă eşti bogat, poţi privi la Sfântul Pavel, care aparţinea unei familii bogate, ce l-a trimis la şcoli înalte, şi vei vedea că bogat fiind, poţi să nădăjduieşti în Împărăţia Cerurilor. Eşti sărac, îl ai în faţa ta pe Sfântul Petru, om sărac, sărman pescar de pe Marea Galileii. Eşti învăţat, te regăseşti în chipul de sfinţenie a Sfântului Pavel, care îi uimea pe contemporani prin multa sa învăţătură. Eşti om obişnuit, nu cu prea multă carte, îl ai în faţa ta pe Sfântul Petru, care era un om obişnuit, fără carte multă, dar cu râvnă imensă pentru Dumnezeu.(…) Dacă eşti om cu multă credinţă, îl rogi pe Dumnezeu să se împlinească în viaţa ta ce a spus Sfântul Pavel, că nu mai trăieşte el, ci Hristos tăieşte în el. Eşti îndoielnic în credinţă, nu deznădăjdui, căci îl ai în faţa ta pe Apostolul Petru, care s-a îndoit până la a-L tăgădui pe Domnul Hristos, dar a plâns cu amar şi a dobândit Taina Căinţei şi a fost reprimit de Domnul.”
Înflăcărați de același zel și dragoste față de Mântuitorul Hristos, Apostolii Petru și Pavel stau înaintea ochilor noștri ca niște făclii care au știut să pună pe primul plan mărturisirea pentru adevăr; iar în creștinism, adevărul nu este o definiție dogmatică sau un discurs teologic. Adevărul este Hristos Însuși, „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In. 14, 6). Cei doi Apostoli ne îndemnă să privim mereu spre Hristos, cel Care este Adevărul veșnic prezent în viețile noastre.
În această zi facem și pomenirea Sfântului Paisie Aghioritul, un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre.
Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi!