„Fiind cuprinși de viforul multor nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu ajută-ne nouă. Și stând înaintea feței altarului Domnului și ridicând mâinile tale, roagă-te ca Domnul, Împăratul slavei, să caute la nevrednica noastră rugăciune, și să asculte cererile celor ce cheamă numele tău cel sfânt.” (Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului)
În duh de rugăciune au fost obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului. Această Sărbătoare este rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în Biserica din Vlaherne. Sinaxarul consemnează cum s-a petrecut vederea minunată a monahului Andrei: „Fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor”.
Nu este mai mare mângâiere și încurajare pentru creștini decât a o vedea pe Maica Domnului cum se roagă pentru noi și ne adăpostește sub Sfântul ei Acoperământ. Părintele Dumitru Stăniloae exprimă aceste calităţi unice ale mijlocirii cu care Maica Domnului ne învăluie, într-o exprimare memorabilă: „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă”. Este inima Maicii Domnului, cea care, așa cum a văzut-o Sfântul Andrei, coboară printre oameni.
„Precum vechii bizantini iată și noi suntem înconjurați de norii grei ai încercărilor și primejdiilor, însă dacă odinioară era vizată doar o cetate, acum este cuprinsă întreaga lume de neliniște și frică. De aceea, noi avem nădejde la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care întotdeauna ne ocrotește nevăzut, nesimțit. Ea ne este alături neîncetat, atât la bucurii cât și la încercări. Ea se roagă pentru noi. Ea este împreună cu noi. Ea ne acoperă neîncetat sub Sfântul ei Acoperământ,” menționează PS Macarie, Episcopul Europei de Nord.
Neamul omenesc este acoperit și protejat de Maica Domnului, care prin rugăciunea și mijlocirea ei către Mântuitorul Hristos aduce lumină în sufletele oamenilor. Ea însăși fiind nădejdea și bucuria vieții noastre, mângâietoare și călăuzitoare tuturor celor care nădăjduiesc în puterea rugăciunii sale de Mamă în faţa Fiului ei. Slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este foarte mare, iar facerile sale de bine, după cum dau mărturie Sfinții, sunt nenumărate. Despre slava Maicii Domnului și despre dragostea ei pentru întreaga omenire, Sfântul Siluan Athonitul spunea: „Minunat lucru și de neajuns. Ea viețuiește în ceruri și neîncetat vede slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, cei lipsiți, și cu milosârdia sa acoperă întreg pământul și toate noroadele. Și pe această Preacinstită Maică a Sa Domnul a dăruit-o nouă. Ea este bucuria noastră și nădejdea. Ea este Maica noastră după duh și aproape nouă după fire, ca om, și tot sufletul creștin tinde către Dânsa cu dragoste.”
Să avem nădejdea că Maica Domnului, al cărei Acoperământ îl cinstim astăzi, este prezentă și în viețile noastre, și ne învăluie cu harul Fiului ei, rugându-se pentru noi, așa cum a făcut-o în Biserica din Vlaherne.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!