„Iată-l pe Grigorie Palama, pe marele nevoitor, cum ne conduce spre Învierea Domnului Hristos, ne conduce spre deplina biruință asupra păcatului, asupra morții, asupra iadului. El este experimentat, are putere, are forță. De la Domnul a dobândit-o și o dobândește și o împarte nouă tuturor.” (Sfântul Iustin Popovici)

În Duminica a doua din Postul Păresimilor, închinată Sfântului Grigorie Palama, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare a fost săvârșită de slujitorii mănăstirii, în prezența obștii monahale și a credincioșilor veniți pentru a înălța împreună rugăciuni către Dumnezeu.

Această Duminică este dedicată unuia dintre marii sfinți ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Palama. În slujbele Bisericii, el este numit „propovăduitor al harului” și „teolog al luminii dumnezeiești”. Sfântul Grigorie Palama este cel care, bazându-se pe Tradiția Bisericii, a teologhisit un adevăr fundamental: omul se poate împărtăși de Dumnezeu, Care este lumină. Nu întâmplător această Duminică urmează Duminicii Ortodoxiei. Dacă în prima Duminică a Postului Biserica prăznuiește biruința dreptei credințe, în cea de-a doua ne arată rodul acestei credințe: chemarea omului de a se împărtăși de lumina lui Dumnezeu.

Într-una dintre scrisorile sale, Sfântul Grigorie Palama scrie: „Când «se luminează de ziuă şi Luceafărul răsare în inimile noastre» (2 Petru 1, 19), atunci adevăratul om – mintea – iese să-şi săvârşească lucrarea adevărată. Călăuzit de această lumină, el urcă pe calea care duce la munţii cei veşnici. Şi, în nespusa putere a Duhului, cu o înţelegere duhovnicească mai presus de cuvinte, aude graiuri negrăite şi vede cele nevăzute.”

Sfântul Sofronie Saharov ne spune că vederea Luminii Nezidite face să răsară în suflet o minunată lucrare: „Neatinsă, neajunsă, Lumina Dumnezeirii toate învie, îmbrățișează tot ce ființează. Nu i se pot atribui conceptele de loc, de cuprins, și în același timp, fără întindere fiind, este de față pretutindenea. Vederea acestei Lumini dă omului experiența Învierii, ca pe o înainte-gustare a fericirii ce va să fie. Fără cuvinte grăiește duhului nostru că cei „zidiți după chip”, în sfârșit înfăptuirii lor, vor fi purtători ai deplinătății vieții dumnezeiești și omenești, desăvârșiți în asemănarea lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Prin lucrarea acestei Lumini înlăuntrul celui ce se pocăiește se vădește o minunată floare: Persoana – Ipostasul.”

Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama ne arată că împărtășirea de această Lumină începe încă din această viață și își va atinge desăvârșirea în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta însă ni se cere o trăire adevărată a credinței și o necontenită luptă pentru curățirea sufletului de patimi, de păcate și de toate legăturile cu cel rău. Numai astfel omul poate deveni părtaș luminii dumnezeiești, pregustând încă de aici bucuria Învierii.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.