Duminica a XXIV-a după Cincizecime a reunit în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Pasajul evanghelic din această Duminică, de la Luca (8, 26-39), ne prezintă vindecarea minunată a unui demonizat. Pe lângă Hristos și dragostea Sa nemărginită față de oameni, în lume există și o altă realitate: cea a răului, a suferinței și a demonilor. Demonizatul din ținutul Gherghesenilor este o mărturie vie a lucrării duhurilor diavolești.
Referindu-se la această luptă pentru stăpânirea sufletului omenesc, IPS Antonie de Suroj subliniază că puterile întunericului se străduiesc să-l supună pe om în întregime: „Vedem atitudinea forțelor răului față de omul posedat: demonii, puterile întunericului, care se străduiesc din toate puterile să-l stăpânească, să nu lase în el nimic care să nu le fie supus, nimic care să nu le aparțină deplin, nimic de care să nu se poată folosi pentru a face răul lor. Aceste puteri demonice pot fi numite prin toate numele păcatului omenesc: căci, dacă dăm stăpânire unui păcat înlăuntrul nostru, devenim robi ai păcatului (despre aceasta vorbește pe larg și Apostolul Pavel). Și dacă devenim robi ai păcatului, soarta noastră este aceea a acestui om: să trăim întreaga viață ca un instrument al răului pe pământ — în nebunie, în suferință, în săvârșirea răului.”
Când demonii Îl recunosc pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, sunt convinși că puterea lor s-a sfârșit mai înainte de vreme (Mt. 8, 30), adică înainte de ultima și marea Judecată. Oricât de mare ar fi puterea și răutatea lor, împotriva voii lui Dumnezeu nu pot face nimic. Ei au putut să intre în turma de porci, dar și aceasta numai la cuvântul Domnului. Mântuitorul le-a permis să intre în turmă, pentru ca cei prezenți să vadă cât de primejdios este pentru om să fie lipsit de protecția și de ajutorul lui Dumnezeu.
Orice patimă care prinde rădăcini în om, înseamnă primirea unui demon în sufletul său. Iar ori de câte ori primim păcatul în viața noastră, noi decidem să nu fim liberi, decidem să devenim sclavii celui rău. „Câte patimi se ascund în noi, atâția diavoli sunt. Tradiția filocalică ne spune că fiecare patimă are în spatele ei un diavol, specializat în a ne determina să primim păcatul în viața noastră. Nu este formă mai gravă de înjosire pentru om, decât păcatul, în spatele căruia este cel rău. Masivitatea prezenței lui este distructivă pentru om. Diavolul lucrează perfid, viclenește. Găsește căile cele mai captivante și rafinate pentru a te prinde în mreaja lui. Dumnezeu ne dăruiește starea de trezvie numai în momentul în care suntem atenți la paza minții, să nu lăsăm să intre orice gând care să ne corupă, iar gândul să devină faptă, cu efecte distructive nu numai asupra propriei persoane, ci și asupra celor din jur,” menționează PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Oricât de multe și de grele ar fi patimile care sălășluiesc înlăuntrul nostru, nu suntem niciodată lăsați singuri în această luptă. Când suntem căzuți și neputincioși, Mântuitorul ne întinde mâna Sa pentru a ne ridica din moartea păcatului. Trebuie doar să ne dorim să primim acest ajutor. Căci, dacă „diavolul răcnește, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8), Hristos bate discret la ușile sufletelor noastre, așteptând să-I permitem să ne înnobileze și să ne restaureze viața prin prezența Sa sfântă și mântuitoare. La mijloc este voința noastră, cea care trebuie să decidă cu Cine vrea să-și unească viața.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
