„Moartea este o boală ce a survenit prin îndepărtarea omului de la Dumnezeu, Izvorul vieții. Nu Dumnezeu este răspunzător pentru moarte, nici moartea nu este pedeapsa lui Dumnezeu pentru om, ci moartea este urmarea păcatului și a îndepărtării omului de Dumnezeu.” (Pr. Ioannis Romanidis)
Duminica a XIX-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici prezintă una dintre cele mai mărețe şi dramatice minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos: învierea fiului unei văduve dintr-un oraș, numit Nain. Este pericopa care ne prezintă marele adevăr: Domnul nostru Iisus Hristos este Domnul Învierii, Domnul Vieții și ultimul cuvânt nu-l are moartea, ultimul cuvânt nu-l are mormântul, ci ultimul cuvânt îi aparține Învierii.
Pasajul evanghelic descrie o mulțime care mergea după un om mort şi o altă mulțime care forma un convoi al vieții. Moartea cobora din cetate, iar Viața urca. S-au întâlnit, iar Domnului I-a fost milă de cel mort, dar și mai mult de cei vii care-l însoțeau. I-a fost milă de mamă. Așa cum îi este milă de fiecare dintre noi. Mântuitorul nu săvârșește această minune numai pentru a rezolva o situație dramatică. Daca ar fi fost preocupat să rezolve astfel de situații, le-ar fi rezolvat pe toate, i-ar fi înviat pe toți cei care mureau. Minunile sunt săvârșite de Mântuitorul Hristos ca semne care să dezvăluie identitatea Sa dumnezeiască, dar și ca să ne arate viața către care suntem chemați.
Cu cât păcătuim, cu atât devenim mai muritori, cu atât cădem mai adânc în groapa morții. Dimpotrivă, Dumnezeu ne scoate la lumină, la viață, la alte orizonturi, reale și adevărate. Condiția este una, să vrem. „Cu toții putem ajunge nemuritori. Păcătoșii pe care îi cunoaștem din istorie și din viața zilnică, vameșii, zaheii, desfrânatele, tâlharii, leproșii (…), dar și eu, și tu, și părinții noștri, și copiii noștri, și toată lumea putem să găsim siguranță găsind ușa nemuririi, adică omorând moartea păcatului și astfel putem să intrăm, prin Biserica noastră, cu elan și triumfător, în Împărăția cerurilor, în nemurirea vieții în Hristos, în cămările pe care ni le-a pregătit Domnul…”, ne încurajează arhimandritul Emilianos Simonopetritul.
Creștinismul nu ne oferă doar un stil de viată, ci și o continuă pregătire pentru moarte și veșnicie. Astfel, moartea nu ar trebui să ne înspăimânte, ci să ne prezinte cum trebuie să ne trăim viața în părtășie cu lumina Dumnezeiască. În cartea Apocalipsei (22,5) se spune că în Împărăția Cerurilor nu va mai exista nici soare, nici lună, nici stele, pentru că acolo va străluci lumina lui Hristos, iar noi vom putea petrece veșnicia întru această Lumină.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
„Pe Tine, Izvorul vieții celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deșertăciune. Înviază sufletele noastre amorțite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!”