„Crucea este semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.” (Părintele Sofian Boghiu)
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci a reunit în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Începând cu această Duminică, ne pregătim pentru Praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Este necesară această perioadă de pregătire, deoarece taina crucii este puțin înțeleasă de oameni, în special de oamenii contemporani, angajați în căutarea confortului și a comodității, pentru care suferința este inacceptabilă, iar crucea este un subiect de evitat.
În această Duminică se citește un text de la Sfântul Evanghelist Ioan (In. 3, 13-17) care face parte din discuția, mult mai amplă, a Mântuitorului Iisus Hristos cu fariseu, un învățător de Lege, pe nume Nicodim. Mântuitorul Hristos, folosindu-se de o serie de evenimente și imagini din Vechiul Testament, îi vorbește lui Nicodim despre frumusețea și roadele învățăturii Sale. Versetele 13-14 conțin cheia acestei pericope: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.
Mântuitorul amintește despre o întâmplare din istoria poporului evreu consemnată în capitolul 21 de la Cartea Numeri, care ne relatează despre faptul că în drum spre Ţara Făgăduinţei mulți oameni mureau, fiind atacați de șerpi veninoși. Atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă și oricine privea către acesta se vindeca. Istoria lui Moise și a poporului ales este folosită pentru a prezenta faptul că Hristos se ridică pe Cruce pentru a vindeca chipul lui Dumnezeu din noi. Înălțarea Fiului Omului este făcută prin Răstignire, pentru a vindeca mușcătura șarpelui dușman.
„Șarpele cel înțelegător încă de la început l-a înșelat pe om prin neascultare și a amestecat în însuși trupul nostru legea păcatului, strecurându-se ca un șarpe în noi prin plăcere, de aceea cel care umblă în (calea) virtuții, lipsit de patimi, dacă se va întoarce spre Egipt, adică din nou spre întunecimea păcatului, va fi rănit de șarpele cel înțelegător; dacă însă își va aținti privirea către Domnul cel răstignit pe cruce, al Cărui trup, fiind spânzurat pe înălțime, a avut nelucrătoare legea șarpelui păcatului din trupul nostru, atunci acela se va mântui. Iar șarpele este de aramă fiindcă natura aramei nu permite nici micșorare, nici nu ruginește, precum nici Domnul nu a fost atins de rugina păcatului și nici trupul Lui nu a văzut vreodată stricăciunea,” ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Șarpele de aramă vindeca vremelnic și oferea prelungirea unei vieți pământești. Fiul Omului Care S-a urcat pe cruce pentru toți oamenii oferă viața cea veșnică celor care-și transformă privirea în credință. Din privirea crucii lui Hristos, creștinul capătă profunzimea a ceea ce înseamnă viața creștină. Crucea nu înseamnă numai suferință, ci și descoperirea iubirii lui Dumnezeu. Dacă avem puterea de a privi înspre iubirea Celui care este răstignit pentru noi din dragoste desăvârșită, vom dobândi și credința în El.
Dumnezeu, prin dragostea Sa, ne-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decât cel pe care l-a pierdut Adam, un rai în ceruri, unde este lumina Sfintei Treimi. Ce vom da Domnului pentru dragostea Sa? (Sfântul Siluan Athonitul)