„Nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul universului, după nenumăratele și nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să știe să-I mulțumească pentru binefacerile primite.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.

Mesajul parabolei acestei Duminici ne prezintă vindecarea a zece leproși, nouă dintre care s-au mulțumit doar cu darul tămăduirii de lepră de la Hristos, cel de-al zecelea a primit și vindecarea sufletului. Ce-au făcut leproşii, văzând că s-au vindecat? Dintre toţi, doar unul singur s-a întors să-I mulţumească lui Hristos, pe când ceilalţi şi-au văzul de drum fără să le mai pese de Cel ce le-a făcut lor bine, de Mântuitorul lor. Recunoștința a fost și rămâne o fapta rară la oameni.

„Dumnezeu nu tună şi fulgeră împotriva nerecunoscătorilor, nici nu îi blestemă, ci doar îi dojeneşte cu blândeţe, întrebându-i pe cei ce I se închină: „Dar ceilalţi copii ai Mei unde sunt? Unde sunt ceilalţi? Unde sunt puternicii care cârmuiesc peste neamuri cu puterea Mea? Unde sunt bogaţii care s-au îm­bogăţit cu avuţiile Mele, unde biruitorii care au biruit prin mila Mea? Unde sunt cei ce se veselesc şi înfloresc din izvorul Meu? Unde – părinţii ai căror fii cresc şi sporesc din a Mea putere? Unde – învăţătorii cărora Eu le dau ştiinţă şi înţelepciune? Unde – bolnavii pe care i-am vindecat? Unde – păcătoşii ale căror suflete le-am curăţat de păcat ca de lepră? N-am dat Eu sănătate la mii şi mii, iar aici la rugăciune sunteţi numai zeci? N-am dat lumina soarelui la milioane, iar de mulţumit Îmi mulţumiţi numai o sută? N-am împodobit câmpiile cu roade şi n-am înmulţit turmele voastre, şi doar câţiva îngenuncheaţi, slăvindu-Mă?”, ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Noi îi mulțumim lui Dumnezeu? Dăm oare slavă în fiecare zi că vedem lumina soarelui, că ni s-a mai oferit o zi de viață, pentru şirul lung de daruri pe care ni le trimite Tatăl nostru milostiv? Fiecare poate să-și răspundă singur.

Sfinţii Varsanufie şi Ioan menționează în scrisoarea către unul dintre ucenici: „Dacă ai cunoaşte cum trebuie darul lui Dumnezeu, chiar dacă toţi perii capului tău ţi-ar fi tot atâtea guri, n-ai putea să-L preamăreşti pe El sau să-I mulţumeşti după vrednicie.”  Oricât de mult bine am săvârşi, în orice fel ne-am exprima recunoștința noastră și oricâte virtuţi am împlini în viaţa aceasta, ele nu se ridică la înălţimea cinstirilor şi a iubirii lui Dumnezeu revărsate din belşug spre noi.

Dumnezeu nu are nevoie de recunoştinţa noastră, mulțumirea noastră nu-I schimbă nici starea, nici fiinţa, însă omului i-o schimbă din temelie. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu ne întărește credința, ne risipeşte tristeţea, alungă descurajarea. Am fi cu toţii mult mai împliniți dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru toate.

”Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, Cel ce ești și Cel ce erai, și Cel ce vii…” (Apoc. 11,17)

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.