„Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El, Iar ei s-au răzvrătit împotriva Lui; ei, după netrebniciile lor, nu sunt fiii Lui, ci neam îndărătnic şi ticălos“ (Deuteronom 32, 4-5).
În cea de-a XIII-a Duminică de după Cincizecime obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Pericopa evanghelică din această Duminică, numită și a lucrătorilor răi, este una istorico-profetică. „Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie (…) și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe” (Matei 21, 33). Omul stăpân al casei sale este Dumnezeu. Din iubire de oameni, El se numeşte pe Sine „om”. Via este poporul iudeu. Acestui popor i-a fost dată Legea, ca un gard, ca să nu-i lase pe iudei să se amestece cu păgânii şi astfel să se îndepărteze de Dumnezeu. Lucrătorii viei, fariseii şi cărturarii aveau datoria să îi conducă pe iudei pe calea credinţei adevărate, dar s-au dovedit a fi necredincioşi şi vicleni. După ce a rânduit toate cele necesare, desăvârşindu-şi munca, stăpânul viei „s-a dus departe”. Această plecare departe este dovada răbdării celei mari a lui Dumnezeu, Care nu i-a pedepsit degrabă pe iudei pentru fărădelegile lor, aşteptându-le pocăinţa.
„Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoştinţa, nimic mai jignitor şi mai distrugător de suflet. Ce poate fi mai urât decât ca omul să tăgăduiască şi să ascundă binele care i s-a făcut? Şi ce-i mai urât decât să plăteşti milostivirea cu nemilostivire, încrederea cu neîncredere, cinstea cu necinste şi binele cu batjocură? Nerecunoştinţa aşterne un nor negru între omul nerecunoscător şi Ochiul cel preacurat din ceruri, lumina cea fără de amestecare cu întunericul, bunătatea cea neamestecată cu răul. Dintre toate pildele de nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu, cea mai rea, cea mai strigătoare la cer este nerecunoştinţa poporului evreu către Domnul nostru Iisus Hristos,” ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.
Dumnezeu nu renunță la lucrarea de mântuire a omului, cununa creației Sale. El nu contenește să spere în îndreptarea lucrătorilor viei și-L trimite la ei pe Însuși Fiul Său. Intuim că pasajul vorbește despre Mântuitorul Hristos, Care va fi chinuit și omorât asemenea celor trimiși înaintea Lui: ei Îl scot afară din „vie,” Cetatea Ierusalimului, și-L ucid, răstignindu-L. Sfântul Ioan Damaschin afirmă că „lucrătorii cei de demult s-au făcut ucigași de profeți, iar cei din vremea Mântuitorului s-au făcut ucigași de Dumnezeu”.
Odată cu moartea pe Cruce a Fiului Său, Dumnezeu-Tatăl nu a hotărât să distrugă „via”, ci, prin jertfa izbăvitoare a Mântuitorului, a dat-o „neamurilor”, adică altor popoare. Această vie a dat numeroase mlădițe aducătoare de rod îmbelșugat, începând cu Sfinții Apostoli, continuând cu mulțimea martirilor, ierarhilor, cuvioșilor, mărturisitorilor. „Via” nouă, ce ne primește pe toți prin Taina Botezului, este via în care Domnul ne cheamă pe fiecare dintre noi. Astfel, și noi suntem lucrători în via Domnului. Pare firesc să ne întrebăm: oare ne arătăm noi lucrători buni sau răi, precum cei de odinioară? Fiecare poate să-și răspundă singur.
Tot în această zi, Biserica ne amintește despre sfârşitul tragic al vieţii Sfântului Ioan Botezătorul (Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan), cel care spunea: «Faceţi roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.» (Lc.3,8) Prin acest îndemn, Sfântul Ioan ne cheamă să trăim cu adevărat credinţa. Să ne rugăm cu toată tăria lui Dumnezeu ca să ne lumineze mintea și să ne încălzească inima spre a înțelege cât de important se arată darul chemării de a lucra cu vrednicie în via Lui, fără a uita vreodată răspunderea fiecăruia de a trudi necontenit ca să devenim și să rămânem mereu lucrători buni în via Domnului.
Cei prezenți s-au închinat la răclița cu părticele din moaștele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, care se păstrează cu evlavie în Sfânta Mănăstire.
Numeroși credincioși, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, s-au apropiat pentru a primi Sfânta Taină a Împărtășaniei.