„Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, nespusa Ta răbdare, Bunule!”
În Sfânta și Marea Vineri, Biserica îi adună pe credincioși în rugăciune la Denia Prohodului Domnului, slujbă care împletește durerea punerii în mormânt cu nădejdea Învierii. Astfel, numeroși credincioși au participat, alături de obștea monahală, vineri, 10 aprilie 2026, la slujba Deniei Prohodului Domnului, oficiată la Mănăstirea Suruceni.
Întreaga Biserică cântă: „În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase”. Asemeni unor copii în jurul sicriului tatălui, cu lacrimi și tânguire, cu lumânări aprinse, credincioșii se roagă și cântă marea dragoste a Celui Care, nevinovat fiind, Și-a întins mâinile pe Cruce, dăruindu-ne posibilitatea mântuirii.
Prohodul Domnului este o cântare de îngropare, o cântare de tânguire. Plângem îngroparea lui Hristos. Plângem, dar parcă în sufletele noastre licărește și prinde aripi o bucurie… se întrevede bucuria Învierii.
„Se pare că toți oamenii aceia care cântă cu lumânări aprinse în mâini se bucură de noaptea Prohodului… și e normal să fie așa, pentru că totul este proiectat în perspectiva Învierii”, spune teologul Serghei Bulgakov.
Potrivit tradiției, după cântarea Prohodului Domnului are loc procesiunea de înconjurare a bisericii cu Sfântul Epitaf, moment care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Epitaf, numit și Sfântul Aer, este așezat pe Masa Sfântului Altar, ca un Trup din care s-a scurs viața. Se pecetluiesc Sfintele Uși în tăcere și așteptare. În zori, vom gusta din bucuria Învierii. Să ne ținem inimile deschise…
„Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin Învierea-Ţi, dă-ne!”
