„De ce, prietene, te îndoiești că mâna lui Dumnezeu e lângă tine? De ce nu dai slavă Lui în clipa primejdiei? Oare s-a îndoit Avraam când îl ducea pe fiul lui spre jertfire? Oare nu Dumnezeu l-a scăpat? Nu-L slăvea Iona pe Dumnezeu în burta chitului şi a fost scăpat? Cum nu s-au îndoit cei trei sfinţi tineri în cuptorul de foc şi credinţa lor i-a scăpat? Dar Daniel în groapă cu lei? Dar fericitul Iov, plin de răni şi de bube? Petru a fost slab, şi Domnul l-a întărit în credinţă. Şi între sfinţi mulţi au fost slabi la început, dar la sfârşit au fost tari.”(Sfântul Nicolae Velimirovici)

Duminica a IX-a după Rusalii a adunat în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și numeroși credincioși, care au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Pericopa evanghelică rânduită pentru această zi ne prezintă o altă minune, și anume umblarea lui Hristos pe mare. Vedem din pasajul evanghelic că Apostolul Petru, întărit de credință, a putut umbla pe apă. Dar, în clipa în care s-a îndoit, a început să se scufunde, pentru că îndoiala aduce frica. La fel se întâmplă și cu mulți dintre noi: atunci când nu mai avem ochii sufletești îndreptați către Hristos, suntem biruiți de frică și de grijile lumii și ne afundăm în îndoială și nesiguranță. 

„Petru avea o credință puternică. Dacă am fi fost în locul lui, nu știu câți dintre noi am fi avut curajul să ne dăm jos din corabie și să mergem pe apă ca pe uscat, pe temeiul încredințării chemării lui Dumnezeu. Din păcate, această credință frumoasă s-a diminuat. Când a văzut valurile venind, a spus: «Doamne, scapă-mă!». Și acesta este momentul în care intervine Domnul. Evanghelistul Matei folosește adverbul de timp «îndată», fără zăbavă. Așa lucrează Dumnezeu. Domnul Hristos, îndată ce Petru I-a cerut: «Doamne, izbăvește-mă! Scapă-mă de sub aceste valuri care sunt pe punctul de a mă înghiți și de a-mi pune în pericol viața», îi spune: «Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?». Așa face Domnul cu fiecare dintre noi. Se comportă așa cum S-a comportat cu Apostolul Petru. Ne înțelege în momentele noastre de credință puternică, dar și de îndoială, și ne vine în ajutor. Este important să-L strigăm și să-I cerem ajutorul. El știe întotdeauna cum să ne vină în ajutor”, ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Aceeași învățătură este subliniată și de Înaltpreasfințitul Antonie de Suroj, care arată că biruința asupra furtunilor vieții vine numai prin încrederea deplină în Hristos: „Când suntem cuprinși de frică, moarte, boli, prigoană și ură, să știm că în mijlocul acestei furtuni este Domnul Însuși. Și putem trece prin furtuna aceasta, nu avem de ce să ne rupem din ea. E de ajuns să părăsim barca noastră vulnerabilă, care i-a apărat atât de puțin pe ucenici, pășind chiar în mijlocul furtunii, lipsiți de apărare, și să ne ducem la Hristos. Și vom merge pe ape, nu ne vor zdruncina vânturile, numai dacă ne vom îndrepta spre Hristos și nu ne vom gândi la ce va fi cu noi. Ne poate îneca numai gândul: «Ce va fi cu mine?». Să uităm aceasta, nicio furtună nu mai are putere nici de viață, nici de moarte asupra noastră. Și Petru s-a îndoit, fiindcă și-a adus aminte de sine și a început să se înece. Însă a strigat: «Doamne, mântuiește-mă!». Atunci Mântuitorul i-a întins mâna și furtuna s-a liniștit pe neașteptate.”

De aceea, în călătoria noastră spre Împărăția lui Dumnezeu, să nu ne lăsăm biruiți de furtunile, vânturile și valurile ispitelor lumii, ci să avem „ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței” (Evrei 12, 2). Numai rămânând alături de Hristos și încredințându-I întreaga noastră viață vom putea trece cu pace prin toate încercările, având nădejde că El este Cel Care întinde mâna și ne ridică ori de câte ori slăbim în credință.

În această Duminică, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește și pe unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament – Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, model de statornicie în credință și de ascultare desăvârșită față de Dumnezeu. Viața și slujirea sa rămân până astăzi un îndemn la curaj, credință și împlinirea voii lui Dumnezeu.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.