Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
În duhul Praznicului Înălțării la Cer și așteptarea venirii Duhului Sfânt, în Duminica a șaptea după Paști, s-au reunit la Sfânta Liturghie obştea Mănăstirii Suruceni și numeroși credincioși. Textul Evangheliei din această Duminică (In. 17, 1-13) prezintă o parte din rugăciunea arhierească rostită de către Mântuitorul Iisus Hristos înainte de Sfânta Sa pătimire. În același timp, Duminica aceasta face pomenirea celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, care au avut un rol deosebit în viața Bisericii.
Sfinţii Părinți au închinat această Duminică Sinodului I Ecumenic pentru că în cadrul acestuia a fost combătută erezia lui Arie, care spunea că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima lui creatură, nu este Fiinţă din Fiinţa lui Dumnezeu, nu este Fiul Său în sensul cel mai deplin, după cum noi mărturisim în Crez: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl. „Pentru acest de-o-fiinţă cu Tatăl au murit milioane de oameni, şi-au pus viaţa pentru acest cuvânt mulţi, mulţi oameni în primele veacuri. De fapt, aceasta este temelia vieţii creştine, că Hristos nu este numai un învățat, nu este numai un om excepţional, ci Hristos este Om şi Dumnezeu adevărat, Dumnezeu adevărat, Căruia putem să-I zicem Dumnezeu fără nici cea mai mică strângere de inimă… Aşa să-L vedem pe Dumnezeu și aşa e voia Lui, să dea viaţă veşnică tuturor, întregii făpturi, ca să aibă viaţă veşnică toţi,” menționează părintele Ciprian Negreanu.
Viaţa veşnică, a cărei definiţie unică o găsim doar în Evanghelia de azi (In. 17, 3), este cunoaştere, cunoaşterea lui Dumnezeu. În acest sens, începutul vieţii veşnice se pune de aici, de pe pământ; dacă nu tindem să-L cunoaștem pe Hristos încă de aici, El ne va rămâne un necunoscut. Şi dacă va fi aşa, se întreabă Sfântul Simeon Noul Teolog, cum vom năzui la sfârşitul veacurilor să ne întâlnim cu un necunoscut, cu cineva cu care n-am dorit să ne întâlnim toată viaţa?
Putem trăi veșnicia încă din lumea aceasta, dacă alegem să fim în comuniune cu Dumnezeu. „În măsura în care suntem în Dumnezeu, suntem în veșnicie”, ne spune Sfântul Sofronie Saharov. Cu cât suntem în Dumnezeu, cu atât veșnicia devine o realitate a vieții noastre.
„Hristos ne spune că adevărata cunoaștere este să avem deja presimțirea în noi a vieții veșnice, părtășia cu Dumnezeu, Care este veșnicie. Adevărata cunoaștere înseamnă viață, comuniune cu Dumnezeu. Să-L cunoaștem pe Dumnezeu înseamnă să intrăm în comuniune cu El. Cunoașterea nu este un exercițiu cognitiv, mental. În Evanghelie, cunoașterea înseamnă comuniune, iubire, participare la viața celui de lângă noi. Viața veșnică înseamnă cunoaștere ca participare la viața lui Dumnezeu și împărtășire de cele dumnezeiești. Hristos vorbește despre viața veșnică, despre cunoaștere și despre adevăr. Omul care Îl cunoaște pe Dumnezeu deja gustă din veșnicie și se află în adevăr. Când stăm în Dumnezeu, când ne străduim să-L aducem în viața noastră, nu putem decât să fim numai în adevăr și să iubim adevărul,” explică PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Cunoașterea lui Dumnezeu: aceasta este semnificația vieții veșnice cât mai suntem încă pe pământ. Dar viața veșnică ce va să vină este așa cum, “cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)