“Dumnezeii oamenilor sunt propriile lor patimi… Oamenii urăsc Iubirea pentru că a se smeri nu vor, nu vor…”
“E mare vărsare de sânge în Palestina, dragii bunelului. Mor oameni nevinovaţi. E multă suferinţă, multe lacrimi, multă durere. Atâta durere, cine o mai încape? Cine poate înţelege lacrimile maicii care îşi jeleşte pruncii ucişi? Cine poate înţelege sufletul zdrobit al unei mame care îşi vede odorul ei, pruncul ei, ars de bombe sau strivit de cărămizi? Cine? E multă răutate în lume, atât s-a înmulţit răutatea, dragii bunelului dragi… Şi acum, ca răutatea să fie şi mai mare, omul s-a transformat într-o fiară; omul, chipul lui Dumnezeu, se pare, dragii bunelului, că a început să fie însetat nu numai de păcatele scârbavnice ale desfrânării, ci, acum, însetează de sânge. E mult sânge nevinovat, şi încă va mai curge… E doar începutul durerilor.
Da, Piotr, mulţi au acum nevoie de rugăciune… Şi patriarhi, şi monahi, şi mireni şi creştini şi necreştini.
Peste toţi Dumnezeu îşi revarsă milostivirea Sa, dar oamenii şi-au întors faţa de la Dumnezeu şi privesc la dumnezeii lor, dragul bunelului, drag.
Piotr, Piotr, dumnezeii oamenilor sunt propriile lor patimi… Sunt demoni… Dar nu, să nu fie, să nu judecăm noi lumea, a Domnului este judecata… Lumea aceasta e bolnavă şi are nevoie de Iubire. Şi Iubirea este altfel decât şi-o închipuie oamenii. Oamenii hulesc Iubirea pentru că îşi închipuie că a iubi pe duşmanul tău este prostie. Oamenii urăsc iubirea, pentru că-şi închipuie iarăşi ca a ierta este slăbiciune. Oamenii urăsc Iubirea pentru că a se smeri nu vor, nu vor…
Plâng în fiece seară cu lacrimi, implorând pe Domnul să dăruiască tuturor oamenilor să-L cunoască în Duhul Sfânt şi să-L iubească.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-mi şi mie, unui boţ de pământ, să ard cu lacrimi de iubire pentru lumea toată! Doamne, Iisuse, dă-mi şi mie, celui găunos şi putred, inimă milosârdă pentru lumea toată! Doamne, eu am trăit până acum pentru că Tu m-ai iubit în fiece clipă mai mult decât Te-am iubit eu viaţă toată! Dă, Doamne, răgazul pocăinţei şi întoarcerii de la răutatea tuturor oamenilor…
Piotr, iartă pe bunelul, căci iar am vorbit prea mult.
Tu Îl iubeşti pe Domnul, Piotr, şi bunelul a văzut aceasta şi de aceea te-am îndrăgit din prima clipă când am citit scrisorile de la tine şi de la voi. Da, Piotr, aceasta este muzica de care aveai nevoie şi despre care mi-ai scris. Pentru aceasta, nu ai nevoie, dragul bunelului drag, de nici o Academie de muzică, nici de note pe care să cânţi, nici de lecţii pe care să le iei de la profesori. Muzica pe care o iubeşti, Piotr, este aceea pe care inima ta o cântă acum…
Piotr, cântă-ţi cântarea aceasta până la sfârşit, termină aceasta partitură, şi, dragul bunelului, aplauzele nu vor răsuna, florile nu vor cădea peste tine, luminile reflectoarelor nu te vor înconjura, ziarele nu vor scrie despre tine… Nimic din toate acestea nu va fi!
Doar îngerii,…îngerii vor şti ei ceva… şi vor cânta cu tine veşnic, copile scump,
“Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”
Aceasta este bucuria care nu se va mai lua de la inima ta…
Piotr, iubeşte Iubirea Care te-a iubit şi te va iubi veşnic. Iar taina inimii tale n-o încredinţa prea des buzelor tale, copile…
Te iubeşte, Bunelul,
+Selafiil”.
Pr. Selafiil, Scrisori din Siberia Bunelul meu din vecinicie, Editura Cuvântul Ortodox