Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să nu dea pe afară și astfel să se curețe adâncurile unei stihii întregi.
Tu însă să fii numai cu Hristos, unicul Adevăr și unica Iubire, căci cu El totul este minunat, totul pe înțeles, totul aste curat și liniștitor.
Depărtează-te cu mintea, inima și cu gândurile de răul ce domnește asupra celor lipsiți de har și îngrijește-te numai de una – cum să păstrezi în tine prin credință harul dumnezeiesc, prin care se sălășluiește în noi Hristos și pacea Sa. A nu observa că există acest rău nu este cu putință; dar este posibil să nu îngădui ca el să te abată de la adevărul lui Dumnezeu.
Da, el există și este îngrozitor prin manifestările sale și cât de nefericiți sunt aceia care i se supun! Noi nu renunțăm să învățăm adevărul și să-i ascultăm pe oamenii înțelepți doar pentru că există printre noi nebuni aflați în libertate și la spital. Aceste lucruri nu îndepărtează pe cineva de la viață; prin urmare, din calea adevărului și binelui nu trebuie să ne abată faptul că puterea răului își arată forța sa pământească. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, iar omul ce va semăna, aceea va și secera.
Învață-te rugăciunea lăuntrică, pentru ca ea să nu fie observată din aspectul tău exterior și să nu tulbure pe nimeni. Cu cât suntem ocupați mai mult cu această rugăciune, cu atât mai plină de bucurie și de sens este viața noastră, iar timpul trece mai repede, pe neobservate. Pentru aceasta, în mod deosebit, este de folos rugăciunea lui Iisus, ca și rugăciunea făcută cu propriile noastre cuvinte, ca „ajută-mă, Doamne” sau „apără-mă și întărește-mă” și altele. Cel ce se roagă lăuntric privește la tot ceea ce este exterior cu indiferență și fără interes, fiindcă rugăciunea aceasta îl desparte pe om de pământ și îl apropie de cerul nevăzut.
Învață-te să ierți tuturor neajunsurile și greșelile lor, luând în vedere faptul că ei sunt supuși puterii celei rele și neîndoielnic unei stări anormale a duhului. Să-ți spui ție însuți astfel: „Ajută-i lui, Doamne, fiindcă el este bolnav duhovnicește!”. O astfel de recunoaștere te va împiedica să judeci, fiindcă să judece poate numai acela care este desăvârșit și nu se poate înșela, toate le știe și în principal știe probabil că omul acționează nu după împrejurările ce se stabilesc în jurul lui, ci după voia și patima sa”.
Sfântul Ierarh Mucenic Serafim Ciceagov – Cuvinte despre bărbăţia duhovnicească din cartea Arhimandritul Damaschin Orlovski, „Rusia pătimitoare – martiri ai secolului XX”, editurile Egumenița și Cartea Ortodoxă, 2005, p. 123-125