Existau și cazuri mai grele, despre care Starețul spunea: „Pentru unii fac ani de zile rugăciune și nu se folosesc, pentru că au încăpățânare, împotrivire, egoism. Și zic: «De ce Dumnezeu nu ne dă lucrul acesta?» Dar de ce să li-l dea? Ca să-i facă și mai egoiști, și mai încăpățânați? Nu le-ar folosi dacă Dumnezeu le-ar da acel lucru.
Pe vremea când ne aflam în pustie, privegherea noastră începea de la apusul soarelui şi dura până la orele dimineţii. Bătrânul meu de vrednică pomenire, Iosif, învăţându-ne îndatoririle vieţii monahale, punea mare accent pe metoda practică a rugăciunii minţii. Aşa precum el însuşi se nevoia permanent în rugăciune, insista ca şi noi să ne nevoim pe cât puteam fiecare, pentru a întipări adânc în minţile şi inimile noastre numele Domnului, care reprezintă piatra de căpătâi a întregului edificiu duhovnicesc.
Planurile şi hotărârile noastre se mişcă pe temeiul judecăţilor şi concluziilor noastre întrucât noi vedem atât cât ne îngăduie câmpul nostru vizual. Dumnezeu însă, Care mai dinainte Se îngrijeşte de zidirea Sa, nu-Şi va zădărnici hotărârile Sale, ci va schimba modul lucrării stihiilor, al lucrurilor, chiar şi a persoanelor, pentru ca să se împlinească lucrul cel mai de folos.
De ce unii nu-şi găsesc niciodată jumătatea, altfel spus nu se pot căsători?