Trăiam atât de sărac, încât nu eram în stare să-mi cumpăr o pereche de pantaloni. Încă de la mănăstire îmi confecționasem una, din două vechi; unui pantalon de culoare cenușie, pe care îl aveam de la fratele meu, și care era bun numai de la genunchi în sus, i-am retezat burlanele și i-am înădit două de la un pantalon negru, care era bun doar de la genunchi în jos. Se părea deci că am pantaloni negri la dulama neagră, iar de dulamă nu mă dezbrăcam decât când eram singur, în cameră.
Zic unii că nu știu de ce să se pocăiască. Problema este serioasă; s-au tocit teribil criteriile. Pretinsa libertate de astăzi l-a slăbănăgit moralmente în chip de-a dreptul înfricoșător pe om. Pocăința nu se poate mărgi la o spovedanie cu totul formală înaintea marilor sărbători, prin care ne aranjăm „îndatoririle religioase” și ne mărturisim greul nostru, pentru a ne despovăra sufletește. Pocăința este schimbare radicală a întregii vieți, răsturnare, reașezare, reorientare, lepădare și ură a păcatului, schimbare totală a modului de a gândi, îndrăgirea din tot sufletul a binelui și urmarea acestuia cu credincioșie și răbdare.