Am văzut necesitatea acestor pravile. Nu trebuie să uităm că ea nu este doar mai bună decât altele, ci este cu totul obligatorie. Pravila este îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieții trăite întru mântuire. Fără pravile nu putem păstra continuitatea râvnei, a tăriei hotărârii, nici să dobândim fermitatea voinței. Duhul râvnitor, ca o stihie, se ține și se întărește prin exercițiu; dacă exercițiul este insuficient, atunci, inevitabil, duhul slăbește și se vlăguiește. Când sunt stabilite pravile, atunci, dacă sunt rânduite cum se cuvine, se găsește întotdeauna ca ocupație evlavioasă, ceva care să ne aducă aminte de viața cea nouă și să ne țină atenția ocupată cu acest gând.
Trecerea de la o îndeletnicire la alta este o continuă antrenare a duhului, pe un singur ton, după un singur plan. Astfel, focul râvnei arde continuu. În lipsa pravilelor, vor apărea timpi morți, încetiniri, opriri, rătăciri, și viața nu va fi unitară, încordarea va slăbi, râvna se va răci. De aceea, Sfântul Isaac Sirul spune (în Cuvântul al optzeci și cincilea, p. 534) că întunecarea minții, furtuna lăuntrică, lenevirea și toate neregulile vieții se produc când nu a fost stabilită în viață o anumită rânduială. În caz contrar, totul va depinde de prezența de spirit, dar poate cineva conta pe aceasta? Ea este schimbătoare, ca o suflare de vânt. Când vrei, faci totul repede; când cazi în lenevire, nici puțin nu mai poți face. Dar când ai stabilit o pravilă, vrei, nu vrei, o faci și o vei face necontenit.[…]
De altfel, și pravilele trebuie alcătuite tot după pravile. Referitor la aceasta, este cazul să observăm:
1) Cel ce are un îndrumător, acesta îi alcătuiește regulile. Ucenicul este un executant smerit, care nu pune nimic la îndoială. Cine este lipsit de această binefacere, aceluia îi revine să se adâncească, cu toată prudența, în scrierile patristice, în experiențele vieților sfinților și să-și adopte drept pravilă din ceea ce găsește acolo, după ce se sfătuiește cu cine are posibilitatea.
2) La stabilirea pravilelor trebuie folosită toată prudența și o severă judecată, pentru ca, în loc de folos, să nu ne aducem pagubă și în loc de zidire, să nu ne pierdem: nu toate sunt pentru toți. Vârsta, puterea, trecutul personal, educația, conjuncturile vieții, nivelul aptitudinilor, caracterul și celelalte, toate trebuie luate în considerație și, potrivit lor, trebuie stabilite pravilele. Nu la fel se comportă ucenicul și militarul, târgovețul și funcționarul.
3) De altfel, trebuie să ținem minte că aceste pravile, cu toată aparenta lor varietate, în ansamblul lor trebuie să înfățișeze într-un fel sau altul, spiritul vieții și al ascezei. De pildă, pravilele trupești sunt diferite, dar esența lor trebuie să conțină un singur lucru: îngrădirea trupului, strunirea lui. Nu exteriorul este de preț, ci interiorul, duhul cu care se lucrează.
4) Pravila de care trebuie să se țină seama în aplicarea canoanelor este măsura, potrivirea sub toate aspectele cu puterile persoanei în cauză. Iată lauda generală, adusă de toți: lucrul făcut cu măsură este neprețuit. Trebuie să le tocmești astfel încât să nu încapă loc nici de vreo slăbire, nici de vreo severitate peste măsură. Ultima epuizează, fără să aducă folos, iar prima lenevește și stinge duhul râvnitor. Pravila stabilită cu măsură cuprinde duhul într-o ardere bine temperată.
5) Din această pravilă decurge de la sine o alta, și anume trecerea treptată. Duhul se maturizează prin exercițiu, se întărește și cere sarcini mai grele; în aceeași măsură trebuie să crească și nivelul pravilelor. Postirea, rugăciunea, nevoința cresc, treptat, din putere în putere. Odată cu ele trebuie ridicată și exigența pravilei. A bate pasul pe loc este aproape la fel de primejdios cu a merge înapoi, care este primejdia cea mai mare.
6) De aceea, este limpede că cel mai bun îndrumător în alcătuirea pravilei este experiența. Experimentează și păstrează ceea ce găsești de folos. Astfel, din experiență se cunoaște măsura necesarului de mâncare, de rugăciune și de toate celelalte. Nu trebuie să luăm hotărâri definitive până când nu stabilim din practică cum este mai bine: așa este mai neprimejdios. Atunci nu va exista trufie și inconsecvență față de viața reală, așadar nu va exista nici nevoia depărtării de pravilă, care este foarte dăunătoare.
7) Trebuie doar să venim cu toată sinceritatea și buna credință, având în fața ochilor țelul: nevoința în vederea mântuirii și a bineplăcerii lui Dumnezeu, fără a ne îngădui nici o auto-compătimire. Trebuie să reținem că orice privilegiu ține de amăgire. Apreciind cum se cuvine o pravilă folositoare, vedem că ea este destul de anevoioasă. Ea trezește, întărește și menține starea de voiciune; dar, de permite înlesniri, fugi cade otravă de o asemenea pravilă.
8) De asemeni, nu trebuie să pierdem din vedere că pravila trebuie să îmbrățișeze toate aspectele vieții, în toate manifestările ei: și trupul, și sufletul, și spiritul, și activitatea exterioară, și pe cea din sânul familiei, și pe cea civică, personală și publică. Omul, în întregime, trebuie să fie înconjurat, îngrădit de pravile. Numai în această condiție va exista trebuincioasa armonie a dezvoltării, și pravilele vor avea un spirit sau un ton adecvat.
9) Acum se vede deja de Ia sine ce legătură trebuie să fie între toate pravilele. Adică: cea trupească trebuie subordonată celei sufletești, cea sufletească să se supună celei duhovnicești, iar pravila exterioară, tuturor acestora laolaltă. Aceste pravile trebuie să fie echilibrate și să se favorizeze reciproc. În momentul când pravilele unui nivel le deranjează pe altele, trebuie imediat să presupunem că ceva nu este la locul lui, deci sau trebuie eliminat, sau trebuie modificat. Într-adevăr, cel ce se va ridica la nivelul contemplării întregii alcătuiri, rareori se poate înșela în alegerea regulilor și în potrivirea măsurii pentru fiecare. Cum pentru un arhitect sau pentru un pictor iscusit, măsura unei părți slujește adesea ca model pentru construirea întregului plan al casei sau al figurii umane, la fel este și în aceste pravile. Cel ce construiește nu va permite ca ceva sa iasă în afară din planul general sau din stil. În aceasta stă toată iscusința celui care stabilește pravilele. Căci țelul tuturor este duhul, care trebuie să fie în Dumnezeu.
10) Ansamblul tuturor pravilelor de acest fel va alcătui canonul lucrării de nevoință ascetică. După cum nevoința ascetică corespunde aspectelor vieții creștine, căci viața creștină se prezintă sub două aspecte: obștească și monahală, în consecință, diferite vor fi și canoanele: obștesc și monahal. Unul ține de traiul în comun, iar altul, de cel pustnicesc.
11) Lucrarea după aceste pravile este nevoința ascetică ce presupune o încordare a forțelor, un efort, o strădanie. Deprinderea cu aceasta reprezintă virtutea ascetică. Se înțelege de aici că nu există viață creștină fără nevoință, nu există viață creștină neascetică, fără strădanie și fără transpirație. Cine refuză nevoința, acela refuză viața. Această deprindere este scopul, în ea este zidul de siguranță al vieții. Virtuțile ascetice sunt un zid tare și de nepătruns al vieții authentic creștine. Se spune că pravilele sunt temporare. Nu, sârguința în împlinirea pravilelor este temporară, dar pravilele sunt netrecătoare. Doar că, cu timpul, ele vor deveni nectar și sânge și vor fi împlinite cu hotărâre și cu dragoste, ele, care la început erau împlinite ca obligație. Iată de ce trebuie să prețuim nevoințele ascetice! Niciodată nu da cu piciorul în ceea ce ai agonisit. Chiar de-i puțin, păstrează: te va conduce la mai mult. Dacă te-ai întărit în ceva, iată că ești neprimejduit dintr-o parte.
Pentru ca pravilele alcătuite astfel să te călăuzească la fericirea dorită și să-și poată împlini menirea, iată cum trebuie să te comporți față de ele:
1) Când se va definitiva întregul plan de acțiune și se va stabili ansamblul regulilor, cheamă-L pe Dumnezeu cu rugăciune puternică, ca să te binecuvânteze să le împlinești neîncetat, cu folos și într-un mod plăcut Lui. Respinge orice îngâmfare, părere de sine sau fantezie referitoare la desăvârșirea pe care o vei atinge în viitor, urmându-le. Roagă-te cu sfială și înfricoșare, ca să nu te rușinezi prin îndepărtarea de la ele sau prin încălcarea lor.
2) Pune legământ cu inima ta să nu abandonezi pravila stabilită, indiferent de greutate și sacrificiu. De aceea, nu-ți îngădui pe viitor nici măcar în gând să abandonezi sau să schimbi vreuna dintre pravile: să rămână așa cum sunt.
3) Pentru aceasta, primește-le cu credința că sunt plăcute lui Dumnezeu și consideră-le, în consecință, ca pe o lege a conștiinței, ca fiind voia lui Dumnezeu în privința ta; socotește deci drept crimă orice încălcare a pravilelor. Mai bine să nu hotărăști, decât, hotărând, să le abandonezi. Altfel, se va forma un caracter instabil, gata oricând să procedeze când într-un fel, când într-altul.
4) De aceea, luptă-te cu ispitele care apar împotriva împlinirii pravilelor. La început, vrăjmașul ne luptă mai ales prin ele. Și imediat ce obține o cât de mică victorie, nădăjduiește că va birui și mai mult. Sfinții Părinți și-au pus viața pentru ele. Rămânerea în ele înseamnă respingerea vrăjmașului, înseamnă biruință. Este deja verificat prin experiență că în nici o pravilă cu adevărat folositoare nu te poți întări fără luptă. Fără luptă, pravila este nefolositoare, mincinoasă și înșelătoare.
Sfântul Teofan Zăvorâtul