Sfânta Parascheva Romana s-a născut într-un sat din apropiere de orașul Roma în vremea domniei împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.). Părinții ei, pe nume Agatonic (sau Agaton) și Politeia, creștini evlavioși, s-au rugat cu stăruință pentru a avea un copil, iar Dumnezeu le-a auzit rugăciunile. Părinții sfintei cinsteau cu deosebire ziua de vineri, în care a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos, și întrucât sfânta s-a născut într-o zi de vineri, părinții i-au dat numele de Parascheva, care este numele zilei de vineri în limba greacă (gr. „paraskevi”) dar care, în sens literal, înseamnă și „pregătire”.
Sfânta Parascheva a primit o educație aleasă, fiind instruită atât de dascăli păgâni cât și creștini. Cunoștea deosebit de bine filosofia vremii. Întărindu-se în credința creștină, vorbea adeseori cu alte femei despre învățătura creștină, încercând să le întărească credința în noua religie.
Parascheva fiind atât de frumoasă, bine educată și bogată, multe familii de neam ales și-o doreau drept soție pentru fiii lor. Blândețea și bunăvoința ei o făceau cu atât mai atrăgătoare. Dar, întrucât ea își alesese un scop mai înalt în viață, Sfânta Parascheva a refuzat toate cererile în căsătorie.
Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, părinții ei au murit, lăsând-o ca singură moștenitoare a averilor familiei. Sfânta Parascheva nu a voit să păstreze doar pentru ea aceste averi, ci, râvnind să urmeze deplin calea lui Hristos, și-a vândut toate averile, folosind banii pentru a alina suferințele oamenilor. O parte a banilor a pus-o deoparte pentru a asigura traiul unei comunități de evlavioase fecioare creștine, care trăiau laolaltă, ca mai târziu în viața mănăstirilor de obște. Acestea trăiau laolaltă, se rugau, posteau și îi ajutau pe cei din nevoi. Le propovăduiau calea mântuirii în Hristos în primul rând femeilor evreice și păgâne.
Sfânta Parascheva a părăsit Roma la vârsta de 30 de ani și, pornind în misiune, a trecut prin multe orașe și sate. Propovăduirea ei se făcea într-o vreme în care evreii și romanii îi persecutau pe creștini cu mare îndârjire. În vremea aceea, la Roma era împărat Antoninus Pius (138-161 d. Hr.), care nu îi executa pe creștini fără judecată, ci încerca să îi ocrotească de furia celor porniți împotriva lor. Creștinii nu puteau fi judecați decât dacă un cetățean depunea o plângere oficială împotriva lor. Dar împăratul a trebuit să abroge această lege, întrucât creștinii erau considerați vinovați de multe din nenorocirile care loviseră Roma în acea vreme.
Învățată, cu darul vorbirii și tare în credință, Parascheva propovăduia învățătura creștină cetățenilor romani, îndemnându-i să se întoarcă de la idolatrie la credința în Hristos, și mulți o ascultau. După o vreme, împăratul a auzit despre lucrarea misionară a sfintei. La întoarcerea ei la Roma, s-au primit mai multe denunțuri pe numele ei, iar împăratul a poruncit ca sfânta să fie chemată la palat pentru cercetarea plângerilor.
Atras de frumusețea și de smerenia ei, împăratul a încercat mai întâi să o ademenească, cu cuvinte frumoase, să renunțe la credința ei creștină, ajungând chiar până la a-i făgădui să o ia de soție și să o facă împărăteasă, însă Parascheva nu s-a lăsat ademenită nici de cuvintele frumoase, nici de amenințări.
Atunci împăratul a poruncit gărzilor să așeze pe capul sfintei o cască de fier încins, însă Sfânta a primit fără teamă pedeapsa și nu s-a înspăimântat, iar fierul încins nu a putut-o arde, și mulți dintre cei care au văzut atunci minunea s-au convertit la credința creștină. Fiind aruncată în închisoare, sfânta s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu să îi dea putere ca să rabde amenințările și chinurile care i se pregăteau.
Mai întâi, împăratul a poruncit ca sfânta să fie spânzurată de păr, iar mâinile și brațele i-au fost arse cu torțele. Sfânta era în mare suferință, însă nu a cedat în fața durerii. Atunci, împăratul a poruncit să fie pregătită o căldare mare cu ulei și smoală, încinse la foc, și a poruncit ca sfânta să fie aruncată în căldarea încinsă. Dar sfânta, rugându-se mereu Domnului, a stat în căldarea cu smoală și ulei încins ca într-o baie răcoroasă, prin minune dumnezeiască. Crezând că sfânta prin vrăjitorie făcuse să se răcească conținutul cazanului, împăratul, mânios, s-a apropiat de acesta, dar a fost pe dată orbit de aburii încinși și de fumul care se răspândeau în jurul acestuia. Împăratul i-a cerut sfintei să îl vindece atunci de orbirea lui, și la rugăciunile ei, acesta și-a recăpătat vederea. În amintirea acestui episod, creștinii aveau să o cunoască și să o cinstească până în zilele noastre pe sfânta Parascheva Romana drept vindecătoare a bolilor de ochi. Cutremurat de această minune, el a eliberat-o pe sfânta Parascheva și i-a îngăduit să își continue propovăduirea prin imperiu, punând capăt persecuțiilor împotriva creștinilor în întregul Imperiu roman. Potrivit unor relatări, împăratul s-ar fi convertit și el, împreună cu toată casa lui, la creștinism.
Dar perioada de pace a fost scurtă. După moartea împăratului Antoninus în 161, în imperiu a izbucnit o epidemie de ciumă, pe care romanii au pus-o pe seama zeilor lor păgâni, pe care îi credeau mânioși pentru toleranța arătată creștinismului. În vremea domniei urmașului lui Antoninus, împăratul Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.), legislația cu privire la „necredincioși” (adică la cei care nu credeau în zeii păgâni) s-a schimbat din nou, și persecuțiile împotriva creștinilor au reînceput.
În ciuda primejdiilor, Parascheva și-a continuat călătoriile misionare, propovăduind Evanghelia prin toate locurile pe unde călătorea. Într-unul din orașele prin care a trecut, guvernatorul orașului, pe nume Asclepios, potrivit poruncii împăratului Aureliu, a poruncit ca sfânta să fie arestată. La cererea ei, sfânta a fost dusă în templul zeului Apollo, păgânii crezând că sfânta cedase și că era gata să aducă jertfe acestuia. Dar, ajunsă acolo, sfânta s-a rugat lui Domnului Hristos, Care a făcut ca statuile din templu să se prăbușească pe loc. Parascheva a fost din nou supusă la numeroase chinuri, pe care le-a răbdat fără să se abată de la credința ei. A fost apoi aruncată într-o groapă cu șerpi mari. Sfânta însă a făcut semnul crucii asupra șerpilor, iar aceștia au murit pe loc. Asclepios, care auzise despre celelalte minuni ale sfintei și văzând încă altele și-a dat seama că sfânta Parascheva era ocrotită de puterea lui Dumnezeu și a poruncit să fie eliberată, mărturisind și el, dimpreună cu toată curtea lui, credința cea adevărată.
Plecând sfânta mai departe, a fost arestată într-un alt oraș de guvernatorul local, pe nume Tarasie. Acesta a pus ca sfânta să fie bătută crunt. Apoi a aruncat-o în închisoare, poruncind să i se așeze pe piept o piatră grea. Sfânta Parascheva s-a rugat însă lui Dumnezeu să o întărească, pentru a putea răbda chinurile care o mai așteptau. În zilele care au urmat, a fost torturată în fel și chip și, pentru că nu a primit să părăsească credința creștină, a fost condamnată la moarte prin decapitare. Potrivit obiceiului romanilor, i s-a îngăduit o singură dorință înainte de moarte, iar ea a cerut să fie lăsată singură ca să se mai roage o singură dată. După ce s-a rugat fierbinte, încredințându-se în mâinile Domnului Hristos pe care Îl propovăduise și Îl slujise întreaga ei viață, Parascheva s-a încredințat soldaților, care i-au tăiat capul.
La mai multă vreme după moartea sfintei, moaștele sale au fost duse la Constantinopol, unde sunt cinstite de credincioși până în ziua de astăzi. Sfânta Parascheva a făcut și face până în zilele noastre multe minuni pentru cei care i se roagă cu credință. Se spune că, doar atingându-se de puțin pământ de la mormântul ei, ologii puteau merge, cei îndrăciți căpătau vindecare, iar femeile sterpe până atunci erau binecuvântate cu copii. Sfânta este cinstită în mod deosebit ca vindecătoare a bolilor de ochi, în amintirea minunii pe care a făcut-o chiar pentru chinuitorul ei, împăratul Antoninus Pius. Viața Sfintei Parascheva a fost scrisă de Sf. Ioan din Eubeea, în secolul al VIII-lea.
