Pe câmp, în ţarina plugarului ţi-o arată Sfântul Macarie Egipteanul.
„Nu o dată, spune acesta, l-am dat ca pildă pe semănător, care, după ce s-a ostenit şi a pus seminţele în pământ, trebuie, pe deasupra, să rabde şi să aştepte ploaie de sus – iar dacă nu se va arăta nor şi nu vor începe să sufle vânturile, osteneala lui nu îi va aduce nici un folos, şi sămânţa va zăcea în zadar.
Şi în cele duhovniceşti se întâmplă la fel: dacă ne mărginim la propria noastră lucrare, şi nu vom nădăjdui să dobândim altceva, şi nu vor sufla asupra sufletului vânturile Duhului Celui Sfânt şi nu se va arăta norul ceresc, înrourând sufletul, omul nu poate aduce Domnului roade vrednice. Să ne rugăm, dar, ca harul Duhului să se pogoare asupra noastră.”
Preasfințitul Ieremia Zăvorâtul, Rețetar duhovnicesc sau Doctorie duhovnicească adunată din lume,
Ed. Sophia, București, 2010, p. 64