„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relație personală care scapă rațiunii noastre. Viața lui Hristos pătrunde treptat în noi.
Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima și mintea sunt, în mod indisolubil, unite.
Rugați-vă în camera voastră. Unii vor putea să se scoale cu o oră mai devreme, alții cu o jumătate de oră, alții cu un sfert de oră sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceți. Astfel, inima și mintea voastră se vor obișnui să trăiască mereu și pretutindeni cu rugăciunea. Când rostiți Rugăciunea lui Iisus, împiedicați orice alt gând să vă atace. Cei care sunt începători în viața duhovnicească trebuie să învețe să lupte împotriva poftelor trupești.
Rugați-vă seara, dimineața și în celelalte clipe ale vieții voastre de zi cu zi. Rugați-vă pentru alții. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt veți fi capabili să lucrați mântuirea voastră. Rugați-vă pentru semenii voștri și cereți lui Dumnezeu să vă binecuvânteze prin rugăciunile lor.
Arhimandritul Sofronie, Din viață și din duh, Editura Pelerinul, Iași, 1997, p. 61