Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa despre ierarhia bisericească, scrie următoarele: „Rugăciunile sfinţilor au trecere şi în această viaţă, şi cu mult mai mult după moarte, asupra acelora care sunt vrednici de sfintele rugăciuni, adică asupra credincioşilor”.
Şi în altă parte: „Atotbunul Dumnezeu caută să ierte toate greşelile morţilor, care sunt datorate neputinţei omeneşti, şi vrea să-i aşeze în lăcaşul celor vii, în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacov, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul, trecând cu vederea, prin bunătatea puterii Sale dumnezeieşti păcatele pe care le-au făcut morţii, din slăbiciune omenească, de vreme ce, aşa cum spune Scriptura, nimeni nu este curat de păcat”.
Vezi, tu, cel care te împotriveşti, cum întăreşte faptul că rugăciunile pentru cei care au murit cu nădejdea în Dumnezeu sunt folositoare? Cel care poartă numele teologiei, Sfântul Grigorie Teologul, spune despre mama sa, în cuvântul la înmormântarea fratelui său, Cezar: „A auzit predica vrednică de luat în seamă, şi durerea mamei s-a făcut mai uşoară, prin făgăduinţa cea bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, că le va da pe toate de dragul fiului, va dărui bogăţia, ca dar de înmormântare pentru acesta”. Şi mai jos adaugă: „Aşadar, toate câte ţin de noi sunt acestea. Am mai făcut deja şi altele, dar vom mai face şi în viitor, săvârşind parastasele şi zilele de cinstire anuale, dacă vom rămâne în viaţă”. (Sfântul Ioan Damaschin)
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 359-360