Fiul risipitor s-a pocăit, s-a ridicat și s-a întors la tatăl său; el știa că nu mai este vrednic să se numească fiu, poate că tatăl îl va primi ca argat, ca slujitor la câmp…
Noi însă nu așa mergem atunci când ne pocăim; mergem cu încredințarea că vom fi iertați, că și acum suntem fii și fiice, că trebuie doar să ne exprimăm părerea de rău — și Dumnezeu ne va ierta…
Nu este adevărat! Darul iertării nimeni nu-l primește fără preț; Dumnezeu va ierta, da, dar ce folos, dacă viața noastră nu se schimbă cu nimic?
Amintiți-vă ce i-a spus Sfântul Serafim de Sarov unuia dintre ucenicii sau vizitatorii săi: „Dacă te vei ruga lui Dumnezeu, El te va ierta; dar amintește-ți cu ce preț a dobândit El dreptul de a te ierta! De fiecare dată când păcătuiești și ceri iertare, este ca și cum L-ai răstigni din nou pentru tine, pentru tine unul…”
Iată care este situația noastră: faptul că Tatăl a iertat este una; dar aici este vorba despre noi. Nu despre bunătatea, sfințenia și jertfelnicia Tatălui, ci despre noi înșine.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Despre conștiință. Meditație din vremea Postului Mare, 31 martie 1990