După mult timp, am primit astăzi scrisoarea ta, fiica mea. Tot timpul acesta am fost foarte trist, pentru că, nefiind tu prea bine în timpul din urmă, te-am certat. Pentru aceasta am avut durere și tristețe multă în inima mea cea săracă.

În fine, astăzi m-am bucurat puțin, aflând că ți-ai revenit un pic și ai început să-ți repari mica ta barcă pentru a putea naviga spre țărmul liniștit și fără de valuri al nepătimirii. Într-adevăr, fiica mea, este mare lupta împotriva patimilor, dar cu harul lui Dumnezeu ea poate fi dusă la bun sfârșit. Cu ajutorul Lui, cele cu neputință sunt împlinite.

Tuturor ni se întâmplă aceste căderi, fiica mea, dar este nevoie de multă răbdare și stăruință în luptă. Toate aceste anomalii, tulburarea, ura, disprețul, mișcările sălbatice ale patimilor, toate sunt de la Satana. Toate trebuie deopotrivă urâte și îndepărtate. Cu grabă, cu durere, cu suferință. De la început, înainte de a intra ele și a apuca să-ți taie izvoarele răcoritoare ce vin din cer și apoi să-ți ucidă sufletul.

Vezi tu? Când consimți la gândurile rele pe care le seamănă cel rău, atunci ți se taie imediat curajul rugăciunii. Dacă au reușit să-ți întrerupă apa cea dătătoare de viață, hrana sufletului, în câteva zile îți vor ucide sufletul. La început vei putea să le respingi cu puțină rezistență, dar tu stai fără de grijă și pierzi timp dând atenție celor spuse de acestea. Când vor pătrunde, acestea ne vor lua prizonieri.

Fii atentă și să nu te încrezi, chiar dacă ți se pare că au plecat. Pentru puțin numai le alungă rugăciunile celor mai mari ai tăi, dar iarăși se întorc. Harul lui Dumnezeu le răspândește pentru ca sufletul să prindă curaj, dar iar se întorc. În timp de pace nu te lenevi, ci roagă-te, îndreptează ce s-a stricat, pregătește-te de război… Dă-ți curaj. Ai răbdare. Fă ascultare desăvârșită. Astfel vei putea într-o bună zi să scapi de toate acestea. Este nevoie însă de multă luptă și multă rugăciune.

Cu fiecare pas pe care îl face, monahul trebuie să verse lacrimi și picături de sânge. Și vine diavolul, cel învechit în rele, îi pune o piedică, din cauza căreia, dacă rugăciunile celorlalți nu sunt imediat ajutătoare, pierde totul. Apoi ia totul de la început. Și iarăși strădanii până la sudoare de sânge.

De aceea este nevoie de răbdare. Nu te descuraja. Nu fi mică la suflet. Îndură, ai răbdare pentru ca să te acopere harul. Sunt mulți cei care te sprijină.

Fiecare pas al tău spre bine îmi aduce și mie bucurie. Învierea ta face să învieze și sufletul meu. Din experiența mea și din chinurile mele cunosc foarte bine ispitele maicii starețe. Știu că suferă și pătimește mult, purtând sarcinile fiecăreia dintre voi cu răspunderea pe care o are în fața lui Dumnezeu. Gustă în fiecare zi amărăciune și durere cu prisosință. Și se înveselește numai atunci când voi mergeți pe calea cea bună.

Acum vezi că a venit iarăși harul? Ia aminte că iar va pleca. Iar dacă pleacă, răbdare, curaj, ascultare deplină și iar va veni. Ți-am spus că la Crăciun va veni. A venit, dar nu te-a aflat râvnitoare. Acum a venit, dar iar va pleca, pentru a te curăți de patimi. Acest lucru se va întâmpla până când vei deveni așa cum vrea Domnul, pentru a găsi sălaș pentru harul Său. Silește-te în luptă. Nu te lenevi și nu lăsa timpul să treacă. Timpul pe care îl irosești în zadar în fiecare zi nu-l vei mai întâlni. Vei da socoteală pentru toate zilele și orele și clipele din viața ta. Omul nu trebuie numai să alerge, ci trebuie să măsoare și distanțele drumului. Nu cumva să rămână în urmă și să nu mai poarte grijă.

Mai află și aceasta: cu dragoste pentru Hristos și pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu dobândești privegherea și contemplația mai repede decât cu multe lupte. Sunt bune și toate celelalte, când sunt făcute cum trebuie, dar dragostea le depășește pe toate. Când îmbrățișezi icoana Maicii Domnului, cea plină de viață, și o săruți cu lacrimi fierbinți, să spui: „Maica Domnului, Preasfântă Fecioară, scapă-mă, căci mă pierd dacă mă lași! Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi!”

Și dacă, spunând acestea, simți dragoste multă și vrei să săruți continuu icoana, acesta este semn că ți se răspunde la îmbrățișare. Eu nu pot să sărut numai o singură dată icoana Maicii Domnului și după aceea să plec. Când mă apropii de ea, mă atrage ca un magnet. Și trebuie să fiu singur, pentru că vreau să o sărut ore întregi. Ceva ca o suflare vie îmi umple sufletul, mă umplu de har și nu pot să plec. Dragoste, iubire de Dumnezeu, foc care arde. De îndată ce intri în biserică, te cuprinde ca o suflare bine mirositoare și rămâi ore întregi ca într-un extaz, fără să fii în tine, ci în Raiul desfătător.

Atâta har dă Preasfânta Fecioară celor care își păstrează trupul curat. Pentru că, atât cât am înțeles eu, Maica Domnului iubește mult curăția. De aceea și eu, dincolo de orice altă patimă, m-am luptat împotriva trupului. Și mi-a fost dată ca dar curăția, atât încât să nu fac deosebire între bărbat și femeie. Nu mă mișcă pofta în niciun fel. Cu darul lui Dumnezeu am primit în simțire harul curăției.

Toate acestea ți le scriu ție și celorlalte surori pentru ca să vă siliți să faceți la fel. Alt motiv nu am ca să vorbesc despre starea mea duhovnicească și nici nu vreau laudă de la voi. Dar pentru că vă am în suflet ca pe niște surori adevărate întru Hristos, de aceea doresc, după putință, să vă ajut. Să încerce fiecare dintre voi. Dacă vă străduiți, veți vedea cât ne iubește Maica Domnului.

Într-o seară, atât am sărutat icoana Ei, că am obosit și, așezându-mă în strană, m-a luat somnul puțin. Și a venit ca în trup, nu icoana, și m-a sărutat. M-am umplut de atâta bucurie de nedescris și de mireasmă! Iar Pruncul ceresc m-a atins cu fața Lui, iar eu Îi sărutam mânuța ca și când era vie. Să nu crezi că este somn, ci o simțire a unei alte vieți, necunoscută și negustată de cei care nu văd astfel de lucruri.

Gheron Iosif Isihastul, „Mărturii din viața monahală”, Editura Bizantină, București, 2007

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.