Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește.
Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem totuși nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe de mâncăruri, dar nu ne ținem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești; petrecem ziua cu post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului.
De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit cu îndepărtarea de orice păcat, dar și cu rugăciune și luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului și vei avea mult folos.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 351