Cine se gândeşte întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubeşte pe Dumnezeu, cine se gândeşte întotdeauna la cele pământeşti, acela iubeşte pământul. Şi celui pe care îl iubeşte, aceluia i se şi aseamănă!…
“Luaţi seama la crinii cîmpului cum cresc”. Cum cresc crinii cîmpului, florile? Ele cresc şi se deschid spre cer. Nu spre pămînt îşi îndreaptă iarba floarea ei, ci o desface către cer, o deschide şi îi descoperă cele dinăuntrul ei, de parcă ar vrea să le arate cerului sau, mai bine zis, Creatorului Însuşi, lui Dumnezeu.
Iar Domnul nostru ne porunceşte să privim la acestea şi să învăţăm de la flori să îndreptăm gîndurile inimii noastre, dorinţele noastre, dragostea noastră, nu spre atracţiile pământeşti, ci spre Unicul Dumnezeu, ca să nu iubim creatura, ci pe Creator, să nu le dorim pe cele pământeşti, ci pe cele cereşti, să nu le căutăm pe cele de jos, ci pe cele de Sus. Iată de ce spune Dumnezeu: priviţi la crinii câmpului, ca şi cum ar spune: florile câmpului să vă fie exemplu. O, oamenilor! Să vă fie ele povăţuitori şi învăţători ai cunoaşterii lui Dumnezeu, ai iubirii lui Dumnezeu şi ai slujirii lui Dumnezeu!
Dacă omul, după cuvîntul Psalmistului, este ca iarba, atunci gîndurile îi vor fi în inimă ca florile sau ca frunzele florilor. Iată, tocmai pe ele trebuie omul să I le descopere lui Dumnezeu, Creatorului său, numai la El să se gândească întotdeauna şi numai pe El să îl păstreze în gândurile sale. La cel care are inima şi mintea îndreptate către El, la acela florile nu vor rămâne fară rod, ci vor aduce rod cu adevărat dumnezeiesc: cine se gândeşte întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubeşte pe Dumnezeu, cine se gândeşte întotdeauna la cele pământeşti, acela iubeşte pământul. Şi celui pe care îl iubeşte, aceluia i se şi aseamănă!…
Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați, p. 43
