Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre desfătare aceasta:
„Desfătarea este o fiară, o fiară primejdioasă și neâmblânzită; nici scorpionul și nici șarpele, dacă și-ar găsi sălaș în măruntaiele noastre, n-ar distruge și infesta totul, așa cum poate pofta desfătării să doboare și să piardă totul. Desfătarea este maica tuturor patimilor și a toată miasma. Ce rău face desfătarea? Îi face pe oameni mai răi decât porcii; căci porcul se tăvălește în noroi și se hrănește cu murdării. Oamenii însă se desfată cu o masă mult mai respingătoare, scornind mii de fărădelegi și ticăloșii.”
Iar Clement Alexandrinul afirmă:
„Desfătarea lăsată în seama plăcerilor îi împinge pe oameni la un naufragiu necruțător, fiindcă îi înstrăinează de iubirea de frumos și adevăr, dar și de plăcerile nevinovate.”
Ce altceva este desfătarea decât iubirea lacomă de plăceri și prisosul neobișnuit, aflat în slujba voluptății?! Desfătarea aduce râsul fără măsură, cuvinte fără rânduială, batjocură plină de năruire, flecăreli nechibzuite și altele de care nu este bine nici măcar să amintim. Cei care se desfată cu belșugul de mâncaruri și fac fără nici o măsură risipă de pâine, având, pururea privirea aplecată în jos spre farfurii, nu mai sunt în stare să-și ridice ochii spre cer; pântecele le este dumnezeu și slava lor, nerușinarea”.
Celor care iubesc desfătarea li se întunecă mințile și devin necugetați, pentru că desfătarea nu face mintea mai ascuțită; cei care-și umplu burta sunt plini de sminteală.
Cei care iubesc desfătarea au ajuns robii patimilor și poftelor; au aprins înăuntrul lor un cuptor și flacăra lui le arde inimile; n-au parte de săturare, abundența și prisosul întețindu-le și mai mult poftele, asemenea flăcării din cuptor. Cei care iubesc desfătarea și lăcomia sunt cuprinși de o nebunie cumplită, ajungând fără rușine și desfrânați.
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p. 412-413