Câte gânduri frumoase sunt în legătură cu această rugăciune și cu aceste cuvinte: “Tatăl nostru”… ”Un ticălos, un pătimaș spune „Tată” lui Dumnezeu – cum îndrăznește să spună așa ceva?! Dacă un fiu rătăcit nu îndrăznește să spună “tată”, sau tatăl se leapădă de fiul acesta rătăcit, e o despărțire, o prăpastie între tată și fiul care nu trăiește după dorința tatălui; atunci cum lui Dumnezeu îi putem spune „Tată”, noi care trăim o viață străină de Dumnezeu?!
Decât să spunem de șapte ori sau de douăzeci de ori Tatăl Nostru, alunecând peste cuvinte, peste înțelesurile lor, mai bine să o spunem o dată, însă cu zăbavă… Nu numai atunci când ne sculăm sau când ne culcăm, ci în cursul zilei, printre picături, printre alte lucruri, să medităm la aceste cuvinte dumnezeiești: “Tatăl nostru” și celelalte cuvinte din rugăciune, după modelul dat de sfântul Grigore de Nyssa.
Părintele Sofian Duhovnicul, Despre Tatăl Nostru, Editura Bizantină București, 2012,p. 242