Calomnia constă într-o acuză mincinoasă, fiind defăimare și vorbire de rău.
Despre calomnie, filosoful Cleantes declara următoarele: „Nu există ceva mai rău decât calomnia, căci l-ai înșelat pe ascuns pe cel care era încrezător [că totul e bine]; ea naște fără temei ura [împotriva orișicui].”
Iar Menandru spune următoarele despre calomnie: „Cel care se lasă convins degrabă de calomnii, fie este viclean în deprinderile sale, fie nu are decât socotința unui copil. Nimic nu este mai dureros decât calomnia, întrucât silește pe un altul să fie supus acuzelor pentru păcatul săvârșit de altcineva.”
Tucidide remarca: „Nu este înțelept nici a pleca urechea la calomnii și nici a le răspândi.”
Herodot observa: „Calomnia este foarte rea; în fapt, doi sunt cei care săvârșesc nedreptatea, și [numai] unul este cel nedreptățit; căci cel ce calomniază îl acuză pe cel care nu este de față, iar celălalt [care aude acuza] nedreptățește, lăsându-se convins înainte de a afla adevărul; iar cel absent de la discuție este nedreptățit în toate, acuzat fiind de cel dintâi că este [un om] rău.”
Filon spune despre cei care calomniază că „n-au parte de harurile dumnezeiești, fiind suferinzi de această boală demonică, cu ură și dispreț față de Dumnezeu, fiind întru totul străini de orice fel de fericire“.
Hippias afirma: „Calomnia este foarte gravă, chiar mai rea decât insulta; insulta este mai puțin gravă decât calomnia pentru că nu se face într-ascuns.”
Maxim Mărturisitorul spune: „Să te gândești la calomniatori și la cei care împrăștie zvonuri nu ca la niște binevoitori, ci să te îndepărtezi de ei ca de niște șerpi ucigători.“
Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice despre cei ce calomniază următoarele: „Cel care îl calomniază pe aproapele se aseamănă celui care se hrănește din însăși carnea fratelui său, pentru că i-a mâncat [mai întâi] renumele și apoi i-a provocat prin cuvânt nenumărate alte rele.”
Sfântul Nectarie din Eghina, “Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute“, Editura Sophia, 2012, p.241-242