Atâta vreme cât omul va aștepta rezultatul rugăciunii sale, nu-l va vedea niciodată, căci principiul însăși al acestei rugăciuni este greșit. Este suficient să ne rugam la Dumnezeu cu simplitate și smerenie ca El să ne acorde harul Său. Omul smerit crede în Dumnezeu și nu se întreabă dacă Dumnezeu îl aude sau nu.
Trebuie să învățam oamenii să-L iubească pe Dumnezeu cu iubirea unui copil, și nu din punctul de vedere al mușteriului de supermarket.
Cred că lumea nu are nevoie [ca noi, preoții] să asistam la concerte rock sau să ne jucăm fotbal. Cred că are nevoie ca noi să fim acolo unde poate să ne găsească, adică în biserică, în strana de spovedanii, pentru discuții duhovnicești. Oamenii au nevoie să audă de la noi cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii au nevoie să-i primim cu dragoste și bunătate. Ei n-au au nevoie de prezența noastră la fotbal sau să mergem să bem în cluburi de noapte. Ei au nevoie de dragostea noastră, de bunătatea noastră și de sfințenia vieții noastre.
Important nu este numele păcatului, ceea ce contează este esența lui, iar esența oricărui păcat este că omul s-a separat de Dumnezeu.
Impresia generală care o produceau toți (Părinții Sfinți pe care i-am întâlnit) este că erau persoane sănătoase. Duhovnicește, psihic și psihologic sănătoase, prin harul lui Dumnezeu. Nu aveau nici-un defect, nu erau persoane extremiste. Părinții erau oameni echilibrați, rezonabili și delicați. Ei erau plini de iubire față de Dumnezeu, plini de dragoste pentru oameni și foarte bucuroși. Când priveam unul dintre ei, spuneam: iată cum Dumnezeu l-a creat pe om!, caci reuneau în ei chipul lui Dumnezeu și asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare dintre ei era un copil al Bisericii. Toți învățau că trebuie să menținem legătura cu Biserica, să întreținem mereu legătură cu ea, indiferent de circumstanțele vieții, și, de asemenea, de a vedea întotdeauna cu ochii lui Hristos.
Mitropolitul Athanasie de Limassol