Cineva făcuse o crescătorie de peşte şi toată ziua spunea slavă Ţie, Dumnezeule!, pentru că vedea mereu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Îmi spunea că peştişorul, din clipa când apare şi este mic ca gămălia acului, are şi un săculeţ de lichid, ca să se hrănească până ce se va mări şi va putea prinde organisme mici din apă. Adică Dumnezeu i-a dat şi „merinde”. Şi dacă Dumnezeu poartă de grijă de aceştia, cu atât mai mult de om.
Dar omul adeseori rânduieşte şi hotărăşte pentru toate fără Dumnezeu. „Voi face doi copii”, îşi spune. Însă pe Dumnezeu nu-L pune la socoteală. De aceea se fac atâtea accidente şi mor atâţia copii. Cei mai mulţi au doar doi copii, dar unul este lovit de maşină, celălalt se îmbolnăveşte şi moare, iar după aceea nu mai au nici un copil.
Dacă părinţii, împreună-creatorii cu Dumnezeu, după încercările pe care le depun, întâmpină greutăţi ca să-şi agonisească cele necesare creşterii copiilor lor, trebuie să ceară cu smerenie şi ajutorul Creatorului cel Mare, întinzându-şi mâinile în sus. Atunci se bucură şi Dumnezeu Care ajută, se bucură şi omul care este ajutat.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 272