S-au găsit unii care au zis că religia e „înapoiată”. Referindu-ne la faptul că religia nu vrea să-şi schimbe nimic din dogmele sale, din formele de cult sau din principiile de morală, am zis că această învinuire, în loc să fie o jignire, este un titlu de glorie. În sensul arătat, religia trebuie să fie „înapoiată”. Ea nu-şi poate schimba nimic din ce este şi din metodele ei de lucru, ci ea trebuie să păşească peste veacuri neschimbată, nealterată, senină, pe frunte cu aceeaşi aureolă de veşnicie. Dar invectiva are şi un alt înţeles.
Mulţi zic că religia este „înapoiată”, în sensul că ea nu sprijină, nu încurajează şi nu preţuieşte aspiraţiile omenirii spre progres.
În acest înţeles, învinuirea este o minciună calomnioasă. Religia nu numai că nu este potrivnică tendinţelor legitime ale epocii noastre, dar a fost şi este unul dintre cei mai eminenţi factori ai ideii de progres. Este lucru prea bine cunoscut cât de mare a fost aportul cultural al religiei în trecut, se înţelege, al religiei creştine.
Ea a îmbunătăţit şi înfrumuseţat moravurile popoarelor. Ea a dat naştere cugetătorilor de frunte, filosofilor şi scriitorilor bisericeşti, care au dezvoltat o prodigioasă activitate intelectuală. Ea a născut Sfinţii şi Mucenicii care au ridicat ideea de desăvârşire şi jertfă pe cele mai înalte culmi. Biserica a codificat şi îndulcit legislaţia. Ea a restaurat şi transfigurat arta, înălţând către ceruri frumoasele și mărețele mănăstiri şi catedrale, dezvoltând pictura, sculptura şi muzica. În tinzile bisericilor s-a învăţat cea dintâi slovă de carte şi în chiliile mănăstirilor au văzut lumina zilelor cele dintâi tipărituri.
Precum se vede, în trecut, religia a avut un rol preponderent în dezvoltarea culturii şi a progresului. Dar acelaşi rol îl deţine religia şi astăzi. Ea aprobă şi stimulează tot ceea ce este bun şi sănătos în veacul nostru.
Astăzi circulă în lume anumite idei, zise „moderne”, pe care Biserica nu numai că le admite, dar le revendică fără a putea fi dezminţită – ca pe nişte eflorescenţe ale Evangheliei sale.
Aşa bunăoară: egalitatea tuturor înaintea legilor. Este o idee creştină. Biserica a fost aceea care a făcut să intre acest principiu în moravuri şi legislaţii, proclamând pe toţi oamenii fraţi, adică egali prin originea lor, prin natura lor, prin destinaţia lor – egali înaintea lui Dumnezeu, egali în faţa legilor.
O altă idee modernă este accesibilitatea tuturor în toate funcţiile. Şi această idee este un diamant căzut din scrisul Bisericii. Fiindcă Biserica de douăzeci veacuri învaţă că nobleţea oamenilor nu stă în averea lor, în starea lor socială, ci în sufletul lor.
Veacul nostru face apoi mult caz de simpatia ce-o are pentru cei ce sufăr, pentru cei mici, pentru clasa muncitorească, căreia vrea să-i îmbunătăţească starea morală şi materială. Această idee răsare de-a dreptul din Evanghelia creştină care nu încetează să ne repete: „Fă altuia ceea ce vrei să-ţi facă oamenii ţie” şi „Vrednic este lucrătorul de plata sa”.
Veacul nostru a realizat progresul ştiinţific, civilizaţia. Avem maşina cu aburi, electricitatea, telefonul, telegrafia fără fir, radioul. Astăzi se vindecă boli care altădată erau socotite incurabile. Astăzi din ştiinţă se scot rezultate minunate pentru îmbunătăţirea vieţii, pentru ajutorarea celor suferinzi. Oare detestă religia aceste rezultate şi le osândeşte? Departe de ea o astfel de atitudine! Dimpotrivă, ea stimulează mereu omenirea spre noi descoperiri, zicând: „Căutaţi şi veţi afla!”.
Desigur, unii, trufaşi sau imbecili, pot abuza de aceste invenţii şi le pot întoarce împotriva lui Dumnezeu şi a virtuţii. Însă oamenii responsabili, adevăraţii oameni de ştiinţă, descopăr îndărătul naturii pe Creator. De aceea Biserica, departe de a osândi progresul, îl promovează şi găseşte în Molitfelnicul său rugăciuni şi binecuvântări pentru tot felul de zidiri şi invenţii.
Deci, în concluzie, vom zice: Fără să-şi uite menirea ei veşnică de a călăuzi neamul omenesc spre zările patriei cereşti, religia îşi exercită o binecuvântată influenţă şi în lucrurile vremelniciei. Ea se acomodează trebuinţelor drepte ale tuturor veacurilor. Ea sprijină, încurajează şi stimulează omenirea pentru ajungerea celor mai frumoase idealuri de bine şi progres.
PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ
Bucovina, an II, 1942, nr. 452,13 decembrie, p.4