Să nu vă grăbiţi să faceţi imediat ce vă spune gândul, fără multă răbdare şi încercare. Omul care nu are răbdare şi se grăbeşte nu poate cunoaşte ni­ciodată voia dumnezeiască şi, de aceea, nici tihnă nu va găsi vreodată. Aşa se face că e nevoie de atenţie şi răbda­re.
Ori de câte ori m-am învrednicit să fiu înştiinţat care este voia lui Dumnezeu, aceasta s-a petrecut la sfârşitul unei răbdări epuizante. Şi iarăşi, ori de câte ori harul lui Dumnezeu m-a mângâiat, aceasta s-a întâmplat la capătul micilor mele puteri şi răbdări.
De multe ori omul face ce i se pare lui, şi se sileşte, şi aşteaptă, şi doreşte să fie înştiinţat despre lucrul acela dacă este potrivit cu voia dumnezeiască, însă nu primeş­te nici o înştiinţare. Să-şi facă atunci cruce şi să înceapă cu multă atenţie, lepădând cu desăvârşire voia sa proprie şi strigând cu multă pătimire: „Doamne, Tu ştii toate, Tu toate le cunoşti, nu mă lăsa să pier!”, urmărind cu răbdare dezlegarea situaţiei.

Monahul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har. O epistolă din viața lui Gheron Iosif Isihastul, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2008, pp. 52-53

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.