Fiul meu iubit în Domnul, doar ce am primit astăzi scrisoarea ta şi iată, iarăşi plâng, iarăşi jelesc, iarăşi îmi pun sufletul meu pentru tine.
Ridică-te. Îţi întind mâna mea tremurândă. Nu te speria. Iară-şi încerc să te ţin. Plângi pe umărul meu. Sunt alături de tine, plâng împreună cu tine. Oftez, mă doare, suferă nespus sufletul meu şi inima mea se zbate până când te voi ridica pe Tabor.
În timp ce urci Golgota nu se poate să nu cazi. Este grea crucea. De multe ori vei cădea în genunchi. Tu să nu asculţi pe ispititor. Dacă îl asculţi, el va ieşi biruitor.
Iată câtă dreptate are duhovnicul tău. Să te strige de două ori şi tu să nu-i dai ascultare? De cine ai făcut ascultare în clipa aceea? Ce spuneau gândurile tale atunci?
Orice s-ar fi întâmplat, nu trebuie să deznădăjduim. Vom ruga pe părintele duhovnic să ne ierte şi ne vom face canonul. Împreună cu tine voi face şi eu act de căinţă. Tu vei face pe deasupra douăzeci şi cinci de metanii pe zi. Şi să fii atent în continuare. Pune din nou început şi fereşte-te de neascultare. Dacă va fi biruit de o singură patimă, după aceea va trebui ca omul să fie mult mai atent şi să lupte mult mai stăruitor împotriva ispitelor, pentru a nu cădea iarăşi.
Curaj, deci. Oricum şi-ar trimite săgeţile sale vrăjmaşul, noi trebuie să le întoarcem împotriva lui. Să înţeleagă că nu eşti singur. Că ai şi păzitorul împreună cu tine, care veghează pentru tine şi care-i strică toate capcanele pe care el le pune înaintea picioarelor tale.
Cu multă plăcere voi posti, nu numai patruzeci de zile, ci de trei ori câte patruzeci, voi priveghea pentru tine, mă voi osteni de dragul tău. Scoală-te numai şi stai cu curaj. Ia bărbăţie de la Domnul şi nu te teme de vrăjmaş, pentru că l-a biruit Hristos şi nu mai are putere. Numai năluciri şi frică trimite, numai gânduri îndrăzneţe şi neruşinate. Vei primi har şi putere de sus pentru a lupta împotriva lui şi vei avea putere în mădularele tale, zicând: “Încetează, vrăjmaşule, să lupţi împotriva mea, pentru că părintele meu duhovnicesc veghează pentru mine şi neputinţele mele le plineşte. Pătimeşte pentru mine şi posteşte. Şi chiar de voi cădea de şaptezeci de ori câte şapte, tot tu vei fi biruit în cele din urmă”.
Zicând acestea, dă-ţi curaj ţie însuţi şi căieşte-te de îndată pentru ceea ce ai făcut rău ca om. Deoarece toate sunt de la cel rău. Să te facă să deznădăjduieşti, să te facă să te descurajezi, să culegi întristare din orice. Dar să nu-l asculţi.
Şi scrisorile care întârzie, sau acelea care se pierd, tot el le face pe toate. El îi pune pe aceia să le deschidă. Acesta este făcătorul tuturor relelor. Nimeni altcineva nu este vinovat în afară de acesta. De aceea şi noi împotriva acestuia trebuie să luptăm cât mai trăim. Nu împotriva fraţilor noştri, ci împotriva celui care îi îndeamnă pe aceştia să gândească sau să facă orice rău, văzut sau nevăzut.
Dacă ţi-am spus că o să fiu mereu alături de tine, atunci când te mânii, atunci când eşti gata să faci un lucru care nu trebuie, spune-ţi ţie însuţi: “Pentru dragostea părintelui, care va plânge atunci când va auzi, ceea ce am făcut eu, să nu mă mânii, să nu fac neascultare. Cine s-a folosit vreodată de neascultare, ca să mă folosesc şi eu acum?”
În legătură cu “Avva Dorotei”, pe care mi-l ceri, este uşor să-l găsim; dar nu ne îngăduie să-l scoatem din Sfântul Munte, dacă este carte veche. Într-adevăr, Avva Dorotei este foarte duhovnicesc, aducător de bucurii şi mult folositor sufletului. Voi întreba să văd: dacă este îngăduit să cumpăr şi să-ţi trimit Everghetinosul sau Filocalia.
Pentru fratele despre care îmi scrii că suferă vom face rugăciuni. Totuşi, să ştie că vreun păcat ascuns a săvârşit sau săvârşeşte acum, de îngăduie Dumnezeu să sufere în felul acesta. Uneori se săvârşeşte păcatul acolo unde nici chiar omul care-l săvârşeşte nu ştie. Aşa se întâmplă că merge în întuneric, ca un orb, pentru că nu are curajul să se vadă pe sine la lumină şi să spună: “Am păcătuit, Doamne!”
Diavolul, cu cât trece timpul şi se apropie de sfârşitul său, cu atât întăreşte mai mult războiul şi se sileşte ca să ne ducă pe toţi în iad.
(..) Neobosiţii diavoli ne aduc multe ispite şi nenumărate tulburări. Pentru că şi noi în timpul acesta îi atingem mai mult, prin post şi rugăciune, de aceea aceştia devin mai sălbatici împotriva noastră. Îngrijeşte-te să câştigi cununi pe terenul acesta de luptă. Trebuie să devii mai viteaz. Să te lupţi piept la piept cu aceşti netrupeşti vrăjmaşi. Nu te teme de ei.
Tu nu vezi câţi cad cu fiecare rugăciune pe care o spui, câţi o iau la fugă. Tu vezi numai cât eşti tu de rănit în această luptă, dar să ştii că şi ei sunt loviţi şi suferă. La fiecare act de răbdare al nostru se îndepărtează în fugă şi la fiecare rugăciune sunt răniţi serios. Să nu te aştepţi ca, în timpul războiului, tu să arunci asupra lor săgeţi şi gloanţe, iar aceştia să arunce spre tine lucum şi ciocolată.
Adu-ţi aminte de ceea ce scriai la început. Spuneai că ai îmbrăcat haina monahală că pe o armură, ca să porneşti la luptă împotriva începătoriilor şi puterilor întunericului. Luptă-te ca să nu-ţi încalci făgăduinţele”.
Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, Bucureşti, 2007