Văzând ispitele, suntem cuprinși de un fel de lașitate tragică. Dar nu este așa! Chiar dacă te-ai lupta o mie de ani în mijlocul păcatului pentru a-l birui, tot vei intra în Împărăția Cerurilor, fiindcă însăși nevoința ta arată că dorești Raiul, iar Dumnezeu îi dăruiește omului ceea ce dorește cu adevărat în adâncul inimii sale.
Prin urmare, nu atât ceea ce fac este hotărâtor, cât ceea ce voiesc și ceea ce mă străduiesc să dobândesc. De aceea, să nu te temi și să nu te tulburi dacă vezi că astăzi ești păcătos. Astăzi, da, sunt păcătos, însă nu mă despart de Dumnezeul meu, ci mă rog Lui să-mi vină în ajutor și să mă întărească. Oricât ne-am dori altfel, în sânul Bisericii vor viețui împreună și cei drepți, și cei păcătoși; și sfinții, și cei stăpâniți încă de patimi. Dar sfântul poate cădea mâine, iar omul pătimaș poate atrage privirea cea milostivă a lui Dumnezeu și, poate chiar mâine, să se facă sfânt. Vă aduceți aminte cât de minunat spune prorocul Isaia: „Lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară” (Isaia 11, 6).
Și, în cele din urmă, să nu uităm că nu noi suntem cei care biruim patimile. Poți oare să-ți pui mâna în propria inimă și să o schimbi? Nu poți. Poți să pătrunzi în adâncul sufletului tău și să-l prefaci? Nu poți. Numai Dumnezeu poate face aceasta. Patimile sunt alungate prin lucrarea harului dumnezeiesc. Uneori spunem: „Dumnezeul meu, cum voi reuși să tai această patimă?”. Dar tu nu ai nimic de tăiat prin puterea ta; Dumnezeu este Cel Care o va lua de la tine. Oricât ai voi și oricât te-ai osteni prin propriile puteri, nu vei putea săvârși nimic fără El. După cum spune un sfânt: „Smulgerea păcatului și a răului care îl însoțește se săvârșește numai prin puterea dumnezeiască”.
Așadar, păstrează-ți pacea și îmbărbătează-te! Nu poate oare Dumnezeu să îndepărteze patima ta? Desigur că poate. Și, de vreme ce El te-a chemat la viața cea virtuoasă și la sfințenie, El Însuși va săvârși această lucrare. Iar tu nevoiește-te cât poți și cât dorești; luptă-te toată viața, nu atât pentru a-ți tăia singur patimile, cât pentru a-I arăta lui Dumnezeu dragostea ta și dorința de a-I aparține întru totul.
Gheronda Emilianos Simonopetritul