Cel legat nu-i sfătuiește pe alții să fugă, să se lupte, deoarece vede că nu poate să facă nimic. Nu se îngrijește nici de mâncare, nici de lucrurile de afară. Tot ce vrea este să se slobozească. Desigur, în jurul lui se găsesc oameni plini de iubire, dar el, sărmanul, din pricina întristării sale nu poate să guste dragostea lor, să priceapă bunătatea lor, pentru că a păcătuit în toate. Pentru că este scufundat în întregime în păcatul lui. Într-adevăr, când un om păcătuiește, se izolează de ceilalți și simte că ceilalți nu-l iubesc, că nu-l vreau, că nu se gândesc la el, că nu-l bagă în seamă. După cum limba care își pierde simțul gustului nu mai simte mierea, tot astfel și omul păcatului suferă de o boală: nu simte iubirea oamenilor, le răstălmăcește și le strâmbă pe toate, crede că toți îi vor răul, că toți trăiesc din plin și se bucură, în timp ce pe el l-au părăsit. Și chiar dacă îți verși sângele pentru el, va da altă interpretare iubirii tale. Dacă îi vei spune un cuvânt bun, va crede că intervii în viața lui. Dacă îi spui: „Șezi aici”, va crede că-l disprețuiești. Omul păcătos trăiește lanțurile păcatului și înfricoșătoarea temniță a însingurării sale.
De asemenea, când cineva încearcă de multe ori și trage concluzia că nu-l iubesc, că nu-l vor, că nu-l ajută, că greșesc în ceva, cu siguranță că a păcătuit. Cine însă s-a eliberat de păcat, simte că toți îl iubesc, toți îl vor, pe toți îi simte ai lui, pe toți vrea să-i îmbrățișeze, pentru că toți sunt plini de milă față de persoana lui. Așadar, pe cât mă eliberez de păcat, pe atât mă unesc cu toți. Dimpotrivă, pe cât păcătuiesc, pe atât mă separ de toți.
Gheronda Emilianos Simonopetritul