Rugăciunea este respirația sufletului, este izvorul vieții noastre. Așa cum trupul nu poate trăi fără aer, sufletul nu poate trăi fără rugăciune. Rugăciunea nu este doar o datorie creștină, ci este o necesitate vitală. Prin rugăciune, sufletul nostru intră în contact cu Dumnezeu, se hrănește din harul Său și se înalță spre ceruri.
Când ne rugăm, trebuie să ne golim mintea de toate grijile și preocupările lumești și să ne concentrăm în întregime asupra lui Dumnezeu. Rugăciunea adevărată nu este o simplă rostire de cuvinte, ci o convorbire vie și directă cu Dumnezeu. Fiecare cuvânt al rugăciunii trebuie să fie rostit din adâncul inimii, cu credință și iubire.
Participarea la viața liturgică a Bisericii este esențială pentru creșterea noastră duhovnicească. În cadrul slujbelor, și mai ales în timpul Sfintei Liturghii, ne unim rugăciunile noastre cu cele ale întregii comunități creștine, formând un singur glas care se înalță spre Dumnezeu. Prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ne unim în mod tainic cu El și primim harul Său sfințitor.
Fiecare psalm, fiecare rugăciune rostită cu credință și smerenie, ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Ne curăță sufletul, ne luminează mintea și ne întărește în lupta noastră duhovnicească. Să ne rugăm neîncetat, să facem din rugăciune respirația sufletului nostru, pentru ca prin ea să ne unim cu Dumnezeu și să trăim în lumina harului Său.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sfântul Nectarie, Arad 2011